Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași lansează procedura de selecție în vederea acordării a 6 burse studenților de la Facultatea de Litere care se vor implica în calitate de instructori în Activitatea 5 – Desfășurarea unui program pilot de meditații/consultații gratuite în vederea promovării examenului de bacalaureat realizate de studenți și destinate cu precădere elevilor din medii defavorizate din cadrul proiectului FDI Acces spre succes în educația universitară – AccED (CNFIS-FDI-2024-F-0511).
Realizate sub coordonarea unor profesori universitari cu experiență în domeniul didacticii și pedagogiei, meditațiile/consultațiile vor viza pregătirea probelor de bacalaureat de la română și engleză și își propun să încurajeze, pe de o parte, profesionalizarea și implicarea în comunitate a studenților UAIC și, pe de altă parte, finalizarea cu succes a studiilor liceale și accederea în învățământul superior a elevilor, o atenție deosebită fiind acordată celor din medii defavorizate.
La selecția pentru acordarea burselor se pot înscrie studenți înmatriculați la Facultatea de Litere în cadrul unor programe de licență, masterat sau doctorat de limbă/literatură română A sau B și, respectiv, limbă/literatură engleză A sau B, programe cu frecvență, cu finanțare de la buget sau cu taxă. Nu pot participa la selecție studenții de anul I nivel licență sau cei care au avut abateri disciplinare în activitatea academică pe durata studiilor.
Detalii despre procedura și criteriile de selecție pot fi consultate aici: https://t.ly/procedura-instructori
Studenții interesați sunt rugați să completeze formularul de înscriere online până pe 15 mai 2024, ora 23.59: https://t.ly/formular-instructori