UAIC sărbătorește știința la Noaptea cercetătorilor

Vineri, 29 septembrie 2023, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va sărbători evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni, un prilej de a asista la experimente spectaculoase în aer liber și de a interacționa cu oamenii de știință ieșeni.

Evenimentul va începe la ora 17:00 în Parcul Palas, în fața treptelor care duc spre Palatul Culturii, și se adresează publicului de toate vârstele, urmărind implementarea conceptului de educație centrată pe elev. Peste 500 de orașe din Europa găzduiesc astfel de manifestări în cadrul Nopții Cercetătorilor Europeni.

Participanții vor avea ocazia să descopere experimente științifice fascinante din diverse domenii precum fizică, chimie, biologie sau geologie: vor vedea cum se poate „sparge” o floare, cum levitează un tren, vor interacționa cu roboți și vor înțelege mai bine efectele luminii.

În premieră, anul acesta se organizează și o activitate destinată celor trecuți de vârsta adolescenței – o discuție la bere despre știință. Evenimentul „La o bere cu un cercetător” oferă ocazia de socializare într-un cadru relaxat cu cercetători pasionați, care vor vorbi pe înțelesul tuturor despre propriile proiecte științifice. Întâlnirea începe la 18:30, în localul Trumpets, tot în zona Palas.

Contactul direct dintre cercetători și publicul larg este esențial pentru a aduce știința mai aproape de oameni și pentru a arăta impactul pe care cercetarea îl are în viața de zi cu zi. Noaptea Cercetătorilor oferă oportunitatea de dialog între cele două grupuri.

Noaptea Cercetătorilor Europeni reprezintă o inițiativă menită să apropie publicul larg de lumea cercetării și să evidențieze rolul științei în societate. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se alătură și în acest an marilor centre europene de cercetare pentru a populariza știința într-un mod accesibil și antrenant. Aceasta este cea de-a 11-a ediție organizată de UAIC în Iași.

Manifestarea face parte din proiectul FDI „Incluziune socială pentru o educație echitabilă” – EDev – CNFIS-FDI-2023-F-0577 și are ca scop creșterea echității sociale prin promovarea incluziunii și facilitarea accesului la învățământul superior.

Partenerii evenimentului sunt Primăria Municipiului Iași, Palas Mall, Europe Direct Iași, ApaVital, Fiterman Pharma, Vitesco, CH-C și localul Treaz și Nu.