PRIME Iași organizează prima ediție a târgului de cariere Faced to face

Faced to face este un nou proiect marca PRIME Iași, ce își propune să aducă studenții și angajatorii reprezentanți ai firmelor de specialitate față în față într-o locație prietenoasă, care să încurajeze interacțiunea dintre aceștia, dar și integrarea tinerilor pe piața muncii.

Prima ediție a proiectului îi are drept invitați pe reprezentanții firmelor Conduent, Wantsome și IT’s Wise, dar și un specialist în Resurse Umane, ce va sta la dispoziția publicului cu sfaturi pentru redactarea CV-ului.

Evenimentul va avea loc pe data de 6 iunie 2023, în intervalul orar 12:00-16:00, la Hotel Unirea. Conceptul ediției este „Grown up but not yet”, ce descrie o stare de tranziție, o perioadă din viață în care nu ne simțim nici copii, dar nici adulți. Aceasta poate fi o perioadă provocatoare și confuză, deoarece încercăm să explorăm lumea și să ne stabilim propria identitate. Într-o lume în continuă schimbare, în care competiția pentru locurile de muncă devine din ce în ce mai intensă, este esențial ca studenții să aibă oportunitatea de a interacționa direct cu angajatorii și de a-și prezenta abilitățile și calitățile într-un mod autentic și personal.

Sunteți așteptați marți, 6 iunie, la Hotel Unirea, pentru a sta Faced to face cu provocările ce pot apărea în cadrul interacțiunii cu piața muncii.