Simpozionul Culturadata 2022 – apel de propuneri

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală organizează vineri, 18 noiembrie 2022, ora 14:30, Simpozionul Culturadata, eveniment dedicat cercetărilor realizate de masteranzi și doctoranzi în domeniul managementului, marketingului și politicilor culturale din universitățile cu profil umanist, artistic și economic. Simpozionul va avea loc la Biblioteca Națională a României, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali – ediția a IX-a.

Masteranzii și doctoranzii interesați să participe sunt invitați să trimită pe adresa comunicare@culturadata.ro, până la data de 11 noiembrie 2022, prezentarea cercetării pe care o desfășoară, vizând domenii precum: strategii manageriale, metode de management, planificare strategică, marketing cultural, comportamentul consumatorului de cultură, etc. Selecția oficială a lucrărilor va fi realizată de către membrii Board-ului Științific (compus din conf.univ.dr. Carmen Croitoru, prof.univ.dr. Aura Corbeanu și prof.univ.dr. Alexandru Boureanu) și va fi anunțată până la data de 14 noiembrie 2022.

Vă invităm să accesați materialul unde veți găsi o prezentare mai amplă a Simpozionului Culturadata, cât și informații relevante privind procedura de înscriere și participare în cadrul sesiunii curente.