Începând cu data de 21.04.2020, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) implementează proiectul cu titlul „Research As A Service – Iaşi (RaaS-IS)”, co-finanțat prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritară: Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor, Operațiunea: Dezvoltarea unor reţele de centre CD, coordonate la nivel naţional şi racordate la reţele europene şi internaţionale de profil şi asigurarea accesului cercetătorilor la publicaţii ştiinţifice şi baze de date europene și internaţionale.
O componentă importantă a proiectului a fost reprezentată de înființarea Centrului RaaS-IS, cu scopul de a furniza, în regim de cloud privat, o arie largă de servicii de stocare, prelucrare, modelare și analiză a datelor de mari dimensiuni.
Așadar, Centrul de cloud privat RaaS-IS pune la dispoziția cercetătorilor din mediul public și privat infrastructură și/sau expertiză pentru prelucrarea și analiza datelor de mari dimensiuni (Big Data, Machine Learning). Până în prezent, printre beneficiarii platformei se numără 120 de cercetători, cadre didactice, studenți doctoranzi și masteranzi, 10 companii private și patru instituții de cercetare.
Pe lângă teze de doctorat și lucrări de disertație, au fost realizate prin intermediul serviciilor oferite de centrul RaaS-IS, 14 publicații în parteneriate public-privat și peste 30 de lucrări prezentate la conferințe științifice.
Lista echipamentelor și resurselor disponibile în regim gratuit poate fi consultată pe site-ul proiectului (http://raas-is.uaic.ro). Centrul dispune de doi asistenți de cercetare și o echipă formată din specialiști ai Departamentului de Comunicații Digitale al UAIC, cadre didactice, cercetători și doctoranzi din cadrul Facultății de Informatică și Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (colectivul de Informatică economică). Aceștia oferă asistență în accesarea și configurarea resurselor, dar se pot angaja și în proiecte de colaborare pentru culegerea, prelucrarea și analiza datelor.
Centrul RaaS-IS este deschis colaborărilor cu instituții și companii publice și private, cu facultăți și departamente din cadrul UAIC, dar este accesibil și studenților UAIC, doctoranzi și masteranzi, pentru realizarea proiectelor de cercetare ce presupun procesări și analize de date.