Școala de Vară ,,Modele de ecuații structurale – SEM – de la novice la expert”

Au început înscrierile la Școala de Vară ,,Modele de ecuații structurale – SEM – de la novice la expert” (formator.  Cristian OPARIUC –DAN).

Departamentul Şcolii Doctorale din cadrul Facultăţii de Psihologie și Științe ale Educației  Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează  Școala de Vară ,,Modele de ecuații structurale  – SEM – de la novice la expert. Aceasta va avea loc  în perioada 29 august – 3 septembrie 2022 și se va desfășura într-un format hibrid– atât în sală (în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației) cât și online.

Școala de Vară „Modele de ecuații structurale – SEM – de la novice la expert” se adresează în special cercetătorilor și doctoranzilor, – dar încurajează și participarea masteranzilor și studenților de la licență – , care doresc să-și însușească principiile abordării SEM – (modelare prin ecuații structurale), un „must have” al oricărui cercetător care analizează ansambluri complexe de variabile, atât pentru cei cu experiența vastă în proiectarea cercetărilor și analiza datelor cât și pentru novicii în aceste domenii.

Înscrierea se face prin completarea următorului formular: https://tinyurl.com/SEM2022-OPARIUC .

Activitățile vor fi  desfășurate pe parcursul a 6 zile/aproximativ 5 ore pe zi. Persoanele care se vor înscrie vor primi pe parcurs detalii suplimentare și informații despre eventualele modificări organizatorice. La activitățille Școlii de Vară sunt invitați să participe și cercetători, doctoranzi și studenți UAIC dar și cei din alte centre universitare din țară  și străinătate. Participarea este GRATUITĂ. *Nu se asigură masă și cazare pentru participanți.

Activitățile Școlii de Vară  vor fi susținute de dr. Cristian OPARIUC – DAN absolvent al Facultății de Psihologie din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, cadru didactic al Universității Ovidius din Constanța și cadru didactic asociat al Universității din București. În această calitate, dr. Cristian OPARIUC-DAN predă metode de cercetare la diferite niveluri, precum și metode avansate de analiză a datelor, fiind interesat de psihometrie, construcția instrumentelor de cercetare și diagnostic, psihologie organizațională și psihologia muncii.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, vă rugăm vizitați site-ul https://www.psih.uaic.ro/sc-doc/  și pagina de Facebook oficială a Școlii Doctorale https://www.facebook.com/ScoalaDoctoralaFPSEUAIC.