Dezbaterea ,,Relații Sănătoase versus Relații Toxice”

Marți, 24 mai 2022, începând cu ora 10.00, Aula Magna ,,Mihai Eminescu” va găzdui dezbaterea ,,Relații Sănătoase versus Relații Toxice”, ce are ca principal subiect prevenirea violenței domestice.

Evenimentul este organizat de către Inspectoratul de Poliție Județean Iași în parteneriat cu Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Asociația ROR și Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul unui proiect de prevenire a relațiilor toxice cu accent pe prevenirea violenței domestice și a traficului de persoane.

Scopul proiectului îl reprezintă creșterea gradului de informare a cetățenilor de pe raza județului Iași cu privire la dezvoltarea de relații sănătoase, consecințele actelor de violență, modalitățile de prevenire ale acestora, modificările legislative survenite în domeniul violenței domestice, modalitățile de prevenire a traficului de persoane precum și principalele servicii de sprijin și consiliere la care pot apela victimele.

Instituție invitată: Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

Evenimentul face parte din cadrul inițiativei Săptămâna Prevenirii Criminalității, ediția 2022, ce se derulează la nivel național.