Noaptea Muzeelor la UAIC

Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași păstrează tradiția edițiilor precedente și își va deschide și anul acesta porțile pentru vizitatori, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Nopții Muzeelor, sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 18.00 și până la miezul nopții.

Publicul interesat va putea vizita atât expozițiile permanente, cât și două expoziții temporare.

Muzeul Academic va găzdui vernisajul expoziției „Lectori polonezi la Universitatea din Iași – trecut și prezent”, ce face parte dintr-o suită de expoziții temporare dedicate relațiilor internaționale de la UAIC. Aceasta cuprinde o prezentare a Lectoratului atât din timpul regimului comunist, cât și după căderea Cortinei de Fier.

Expoziția „Descoperiri ceramice inedite în lumina Nopții Muzeelor” va fi organizată în spațiul e de la mansarda Muzeului, unde vor fi prezentate, într-un cadru tematic, obiecte de ceramică aparținând civilizației Cucuteni, artefacte care vor intra cu această ocazie într-un proces de valorificare prin cercetare și expunere.

Totodată,  Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă vizitatorilor posibilitatea de a participa la itinerariile Arheopixel și DESCON (DEScoperă și CONtribuie). Ambele activități îi vor ajuta să exploreze și să coreleze obiectele din expozițiile permanente cu indicii, teme și cuvinte cheie, iar apoi să împărtășească rezultatele pe pagina oficială de Facebook (https://www.facebook.com/MuzeulUAIC.) Detaliile acestor activități vor fi explicate participanților la începutul vizitei în muzeu.