Concurs pentru studenții francofoni care doresc să își transforme ideile în start-up-uri

Agenția Universitară a Francofoniei – Direcția Regională pentru Europa Centrală (AUF ECO) și Universitatea Politehnica din București (UPB) au lansat prima ediție a Concursului regional «Transformer les bonnes idées en start-up» („Transformarea ideilor bune în start-up-uri”).

Concursul se adresează studenților francofoni de la studii de licență și master din universitățile membre AUF ECO, în scopul de a încuraja spiritul antreprenorial al acestora și de a-i ajuta să își transforme ideile în realitate.

Studenții se pot constitui în echipe multidisciplinare, fiind asistați de la distanță de experți din întreprinderi și de specialiști din universități.

Cele mai bune proiecte vor fi prezentate în cadrul unei ceremonii de premiere care va avea loc la Universitatea Politehnica din București, în perioada 11 – 17 iulie 2022.

Mai multe informații despre acest concurs sunt disponibile la adresa : https://www.auf.org/nouvelles/appels-a-candidatures/concours-regional-transformer-les-bonnes-idees-en-start-2022/