Două studente ale UAIC, beneficiarele bursei „Loredana Battaglia”în ultimii doi ani

Două studente ale Facultății de Litere, sectia Limba și Literatura Italiană, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) au beneficiat în ultimii doi ani de bursa de studiu  „Loredana Battaglia”, acordată de Universitatea pentru Străini (L’Università per Stranieri ) din Perugia, Italia, prin intermediul domnului Daniele BATTAGLIA, coordonatorul Asociației ALBA. Studentele beneficiare ale bursei „Loredana Battaglia” au fost Ciubotaru Andrei Oana Maria (în anul 2020) si Iacob Luiza (in 2021).

Bursa de studiu a avut o durată de o lună și s-a desfășurat online, având în vedere contextul epidemiologic la nivel european.

„Obținerea acestei burse ne-a adus beneficii atât în plan educațional cât și în plan cultural și personal. Prin această bursă am avut șansa de a vedea cum se desfășoară cursurile universitare on line într-o țară străină europeană, și putem spune că experiența în sine ne-a deschis noi orizonturi. Am învățat o platformă nouă, LOL și ne-am îmbogățit cunoștințele lingvistice, dar și tehnice. Am avut ocazia să lucrăm cu  profesori italieni și totodată am cunoscut studenți de naționalități diverse din toate colțurile lumii si am legat frumoase prietenii. A fost pentru noi o experiență unică și minunată”, au declarat studentele bursiere.

De 14 ani, familia Battaglia şi Asociaţia „ALBA” acordă burse studenţilor Facultății de Litere, secția Italiană în memoria Loredanei Battaglia, fost lector italian între anii 2004 și 2007 la Catedra de Limbi clasice, italiană și spaniolă din cadrul Facultății de Litere a UAIC.  Până în prezent, 27 de studenți din cadrul UAIC au beneficiat de această bursă de studiu în Italia.