Atelier online de orientare pentru elevi „Cum să-ți alegi facultatea”

Miercuri, 8 decembrie, ora 14:00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează atelierul online „Cum să-ți alegi facultatea”. În cadrul acestui atelier, consilierii UAIC îi vor ghida pe elevi în identificarea opțiunilor educaționale pe care le au, descoperirea celor mai potrivite alegeri la nivel individual și criteriile care trebuie avute în vedere în alegerea parcursului educațional pe viitor. Participarea este gratuită.

Participanții pot accesa acesa direct linkul întâlnirii.

La acest workshop pot participa toți elevii interesați, fără a fi necesară înscrierea. 

Prin această activitate, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași dorește să vină în sprijinul liceenilor care se vor afla în curând în fața unor decizii pe plan educațional privind alegerea continuării studiilor în domeniul învățământului superior. Astfel, UAIC le pune elevilor la dispoziție resursele de care au nevoie pentru a lua decizii informate și oferindu-le serviciile de consiliere educațională realizate de specialiști din cadrul instituției. 

Atelierul este organizat de Serviciul pentru Studenți, Orientare în Carieră și Inserție Profesională și Alumni.