Training online „Talk with Conduent România: O conversație cu HR despre carieră în vremuri schimbătoare”

Vrei să faci o schimbare în carieră, dar nu știi de unde să începi? Conduent România te invită la o discuție relaxată despre oportunități de carieră, unde poți descoperi răspunsurile la întrebările tale legate de procesul de recrutare, angajare și dezvoltare într-o companie, la o nouă întâlnire din seria Talk with Conduent România, un proiect de învățare și dialog adresat studenților și tinerilor profesioniști.

Pe 20 mai, începând cu ora 16:00, ai ocazia să te întâlnești online cu Florentina Vasiliu, Simona Nechifor și Liviu Gajora, pentru a afla ce te poate ajuta în carieră și cum te poți dezvolta constant, chiar și când așteptările, condițiile și trendurile se schimbă constant.

Te invităm să adresezi întrebările tale legate de procesul de recrutare și onboarding, cum să descoperi ce îți dorești când vine vorba de carieră, ce înseamnă un traseu de dezvoltare în carieră, sau atributele care te pot ajuta să obții promovarea mult dorită.

Despre traineri

Florentina Vasiliu este HR Delivery Director pentru România, Polonia, Italia și Cipru, cu o experiență de peste 15 ani la nivel național și internațional și cu o expertiză dovedită în resurse umane în domenii ca: transformare strategică, design organizațional, fuziuni și achiziții, sau subiecte complexe din sfera angajării.

Simona Nechifor este Recruiter în cadrul Conduent din 2014, face parte din echipa de Talent Acquisition and Staffing și se ocupă de găsirea celor mai potriviți candidați pentru rolurile din organizație atât în România, cât și în Europa.

Liviu Gajora este manager al programului de dezvoltare al angajaților în cadrul Conduent. Are o experiență în companie de 7 ani, în care a fost, pe rând, analist de calitate, trainer, coordonator al unei echipe de calitate și manager al un echipe de operațiuni.

Pentru a te înscrie, accesează următorul link: https://tinyurl.com/dbbenuex

_

Proiectul Talk with Conduent România este implementat de compania Conduent, în parteneriat cu Biroul Alumni și inserție pe piața muncii al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.