„Managementul timpului” – un nou training pentru studenți susținut de Conduent

Află cum poți aduce timpul de partea ta!

Dacă vrei să afli câteva metode prin care timpul poate trece de partea ta, vino la o nouă întâlnire online din seria Talk with Conduent România, un proiect de învățare și dialog adresat studenților și tinerilor profesioniști.

Te invităm să ni te alături, pentru a discuta despre practici, atitudini și sisteme utilizate pentru a spori eficiența și productivitatea muncii, astfel încât să reușești să îți îndeplinești obiectivele personale ușor, fără efort și în timp util!

Pe 15 aprilie, începând cu ora 15:00, ai ocazia să te întâlnești online cu Andreea Tărnăuceanu și Raluca Petronela Băhnărel și să afli cum îți poți gestiona mai bine timpul, în cadrul trainingului Managementul timpului. Știm că acesta este considerat a fi un factor generator de stres și credem că managementul timpului începe cu managementul propriei persoane.

Despre traineri

Raluca este team leader în Conduent de 7 ani și mămică de 3 ani. Pasiunea pentru oameni a susținut-o puternic și s-a implicat activ în organizarea și livrarea de sesiuni de training în cadrul proiectului „Skills matters”, în Ucraina, ca trainer AIESEC.

Motto-ul său? – „Life is supposed to be fun!”

Andreea este trainer la Conduent și crede cu tărie în capacitatea oamenilor de a deveni mai buni în tot ceea ce fac. Pe parcursul celor 13 ani de experiență în companii multinaționale, a căutat mereu să fie cea mai bună, în orice a ales să facă. Andreea se caracterizează ca fiind un explorator curajos, care nu s-a mulțumit cu puțin și a căutat mereu să facă ceea ce îi place.

Pentru a te înscrie, accesează următorul link: https://tinyurl.com/52jzfcpf

_

Proiectul Talk with Conduent România este implementat de compania Conduent, în parteneriat cu Biroul Alumni și inserție pe piața muncii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.