Proiectul „Start experienţă – START.EXE” a început înscrierea studenților în grupul țintă

Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) pot depune, până pe 6 decembrie 2020, dosarul de candidatură pentru înscrierea în grupul țintă al proiectului „Start experienţă – START.EXE”, POCU/626/6/13/130654, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. În perioada 7 – 11 decembrie 2020 se va realiza selecția beneficiarilor la activitățile proiectului.

 

În cadrul proiectului „Start experienţă – START.EXE”, cei 325 de studenți selectați în cei 2 ani de proiect vor beneficia de sprijin pentru tranziţia de la şcoală la viaţa activă, prin dobândirea de competenţe practice, în vederea creşterii oportunităţilor de angajare. Toţi membrii grupului ţintă vor beneficia de servicii de informare, consiliere și orientare profesională pentru dobândirea de competențe transversale corelate cu necesitățile pieței muncii şi vor participa la stagii de practică, care vor fi corelate cu planurile de învăţământ pentru fiecare facultate.

 

Dosarele de candidatură se pot depune fizic, până pe 6 decembrie 2020, la intrarea în clădirea UAIC de pe strada Lascăr Catargi nr. 54, unde este amplasat un recipient special. De asemenea, dosarele se pot depune și electronic, la adresa start.exe@uaic.ro, până la data de 6 decembrie 2020, urmând a fi depuse în format fizic conform metodologiei de selecție.

 

Candidații selectați vor pacurge două module de formare în cadrul proiectului „Start experienţă – START.EXE”. Primul modul constă în participarea la sesiuni de training precum „Managementul carierei” sau „Educație juridică în antreprenoriat”, dar și la un bootcamp cu o durată de 3 zile, dedicat orientării în carieră. Cel de-al doilea modul presupune participarea la sesiunea de training „Formare de competențe antreprenoriale”, întocmirea unui plan de afaceri și participarea la concursul de planuri de afaceri. În urma participării la concurs vor fi premiate 10 planuri de afaceri, realizate individual sau în grup, cu câte un premiu în valoare de 2000 de lei fiecare. De asemenea, studenții din grupul țintă vor efectua un stagiu de practică la una dintre companiile din România partenere în cadrul proiectului, vor participa la evenimente de carieră și se vor putea înscrie pentru unul dintre cele 30 de stagii de practică oferite de companii din străinătate.

 

Detalii despre conținutul dosarului de cadidatură și condițiile de eligibilitate pot fi consultate în Metodologia privind selecția membrilor grupului țintă la activitățile proiectului „Start experiență- START. EXE”. Anexele la metodologie pot fi descărcate de AICI și AICI.

Model CV Europass

Model Scrisoare de motivație