Zilele BCU Iaşi

În acest an, Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” stau sub semnul celor 180 de ani de evoluție neîntreruptă a acestei instituții de cultură. Trăgându-și seva din vechile biblioteci ale Academiei Vasiliene de la 1640, ale mănăstirilor Sf. Sava şi Barnovschi și ale Academiei Domneşti, biblioteca se reorganizează pe principii moderne odată cu fondarea Academiei Mihăilene.

Înfiinţarea Academiei Mihăilene în 1835 şi înzestrarea bibliotecii, la 8 noiembrie 1839, cu „600 tomuri alese” se leagă de numele domnitorului Mihail Sturdza. În semn de omagiu, sărbătorim gândul nobil al domnitorului printr-o serie de evenimente pe care le organizăm în beneficiul publicului ieșean.

Conferința intitulată „Cititorul contemporan și ceremonia lecturii” va fi susținută de scriitorul Valeriu GHERGHEL, vineri, 8 noiembrie 2019, de la ora 12, în Aula BCU. Prelegerea va fi urmată de lansarea numărului omagial al Revistei Biblos (25 de ani de la apariţia primului număr).

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, cu începere de la ora 11.30, va avea loc premierea celor mai activi cititori din acest an. De asemenea, vor fi răsplătiți cu premii participanții la concursul de fotografie „Eu şi Biblioteca”. La intrarea în Bibliotecă, vor fi expuse fotografiile câștigătoare la concursul „Biblioteca într-o imagine”.

Duminică, 10 noiembrie 2019, în Ziua Porților deschise, organizăm vizite ghidate, inclusiv în depozitele de carte. Tururile se desfășoară în intervalul orar 10 -16. În această zi deosebită, vom pregăti și câteva surprize. Seara, de la ora 18, în Aula BCU Iași, vă invităm la proiecția în premieră a filmului documentar Jurnaliști în linia întâi (1916-1918), realizat de Alina Țiței Ioncioaia.

În perioada 8-10 noiembrie 2019, toate persoanele care dețin permis BCU beneficiază de gratuitate la călătoriile cu mijloace de transport public pe traseele către și dinspre Copou. Călătorii vor prezenta controlorilor permisul de utilizator BCU.

În luna noiembrie, vizitatorii Palatului Fundației vor putea admira două expoziții de excepție: Arhivele memoriei: Biblioteca Academiei Mihăilene, organizată de Departamentul de Colecții Speciale, la etajul I al sediului central, și Literatura de popularizare a științei în România: din perioada interbelică până în zilele noastre, organizată de Departamentul Indexare, în Cupola BCU.

Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Programul evenimentului poate fi consultat aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.