Contextul actual
În condițiile în care, astăzi, satul tradițional românesc, se confruntă cu una dintre cele mai mari crize, prin: depopularea satelor, datorită emigrării în masă a tinerilor și pe fondul îmbătrânirii populației din mediul rural, fapt ce duce la efecte negative, prin pierderea tradițiilor și a valorilor specifice vetrei strămoșești, precum și multe alte probleme de ordin socio-economic. Astfel că, astăzi, este nevoie mai mult ca oricând, de a readuce în atenția copiilor și tinerilor, importanța valorizării patrimoniului local și a tradițiilor, ca mod de dezvoltare economică, a zonelor rurale defavorizate.
Scop
În acest context, Asociația GISU, prin proiectul ”Arta, cultura și tradițiile populare în viața copiilor”, își propune să contribuie la creșterea interesului copiilor și tinerilor din mediul rural, din județul Iași, pentru arta și cultura tradițională românească. ”Ne dorim ca prin acest proiect, să implicăm 300 de copii și tineri, din minim 3 comunități rurale, defavorizate, din județul Iași, în activități de creație populară și meșteșugărit, menite să-i familiarizeze și încurajeze să dezvolte interes pentru meșteșugul tradițional românesc.” – Grozavu Ioan-Andrei, coordonator proiect și președinte Asociația GISU.
Nevoia identificată
Nevoia căreia ne adresăm face referire la lipsa de viziune și perspective de realizare a tinerilor, în comunitățile rurale, din care fac parte, în contextul în care, astăzi, satele din România se confruntă cu multe neajunsuri, ceea ce determină un grad ridicat de emigrare şi migraţie din zonele rurale în cele urbane.
Grupul ţintă al proiectului este format din 300 de copii și tineri, din 5 comunități rurale din județul Iași.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă, informarea și încurajarea inițiativei în rândul copiilor și a tinerilor din grupul țintă vizat, cu privire la capacitarea acestora pentru a iniția și desfășura activități cu specific cultural tradițional, precum și de a identifica noi oportunități de formare, ce vor contribui la creșterea sentimentului de apreciere față de valorile satului tradițional românesc.
Parteneri în cadrul acestui proiect sunt: Asociația Art Meșteșugurile Prutului, Şcoala Gimnazială Mircești, Şcoala Gimnazială Mogoșești-Siret, Şcoala Gimnazială Muncelu de Sus.
Printre activităţile principale implementate în cadrul proiectului se numără:
– Realizarea de ateliere meșteșugărești, pentru 300 de copii și tineri din 5 comunități
rurale, defavorizate, din județul Iași.
– Stabilirea a minimum 5 parteneriate cu actori reprezentativi din comunitatile
defavorizate (școli, ONG-uri, autoritati locale, etc.).
– Crearea și organizarea a minim 3 cercuri de meșteșugărit la nivelul celor trei comunități
rurale, beneficiare.
– Realizarea unui eveniment public de promovare a rezultatelor proiectului.
Oportunitatea proiectului
Activităţile sunt menite sa-i familiarizeze și încurajeze să dezvolte un interes real, pentru
meșteșugul tradițional românesc. Mesteșugăritul și activităţile tradiționale pot fi o modalitate de promovare și creștere a atractivității satelor românești, cu un efect pozitiv asupra atragerii turiștilor și cu beneficii
economice pentru populaţia locală. Turismul rural, ca și componentă a turismului național, este un subsector cu potențial deosebit de dezvoltare, reprezentând, astfel, o alternativă ocupațională pentru forța de muncă rurală,
fiind o modalitate de diversificare a activităților economice din mediul rural și un factor de stabilizare a populației rurale. Meșteșugul tradițional este o componentă reprezentativă a patrimoniului cultural românesc, ce poate aduce un aport considerabil în dezvoltarea comunităților rurale, însă acesta este slab dezvoltat, în comunitățile vizate, motiv pentru care ne dorim să încurajăm copii și tinerii din județul Iași, să descopere și valorizeze acest patrimoniu.
Proiectul – ”Arta, cultura și tradițiile populare în viața copiilor”, este finanțat de programul de finanțare Start ONG. Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative.
Mai multe informaţii privind acest proiect puteţi obţine la telefon: 0754.276.294, e-mail: gisuassociation@gmail.com, Persoană de contact: Grozavu Ioan-Andrei, manager proiect.