Studenții UAIC pot afla luni, 6 mai, de la ora 10.00 cum pot beneficia de un internship plătit organizat de Guvernul României.

Luni, 6 mai, începând cu ora 10.00, studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași  sunt invitați la Centrul de Învățare al Universității, Casa Miclescu, str. Pinului nr. 2 (în spatele corpului B al Universității), unde va avea loc prezentarea programului oficial de Internship organizat de  Guvernul României. Programul este în al șaptelea an de desfășurare, anul acesta fiind disponibile 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituții și autorități ale administrației publice centrale, pentru studenții și absolvenții de studii superioare.

Programul oferă tinerilor oportunitatea ca, pentru 8 ore pe zi, timp de două luni, să învețe modul de funcționare și organizare a administrației publice de la funcționari publici cu experiență. Pentru aceasta, fiecare participant în program va primi o îndemnizație lunară pentru internship în valoare de 2080 lei brut. Perioada de desfășurare a programului este considerată vechime în câmpul muncii, la final participanții primind și un certificat din partea Guvernului și, la cerere, o scrisoare de recomandare din partea tutorilor.

Mai multe informații și detalii pot fi găsite în Ghidul Aplicantului și în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României, disponibile pe site-ul www.internship.gov.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.