Expoziție de carte „Dimitrie Gusi” – Gândul se trăeşte şi viaţa se gândeşte

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi vă invită să vizitaţi, în perioada 29 martie-18 aprilie 2019, expoziţia de carte „Dimitrie Gusti (1880-1955) «Gândul se trăeşte şi viaţa se gândeşte»”, deschisă în spaţiul expoziţional din sediul central, etajul I. Sunt reunite lucrări reprezentative ale operei sale sociologice, etice şi politice, dar şi documente care dovedesc interesul şi implicarea sa în sfera vieţii sociale şi politice din primele decenii ale secolului XX.

Profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti, membru al Academiei Române, preşedinte ale Fundaţiilor Culturale Regale, ministru al Instrucţiunii, artelor şi cultelor, Dimitrie Gusti este recunoscut în special ca fondator al Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Campaniile de cercetare monografică a satelor, iniţiate în 1925, au acoperit până în anii ’40 aşezări din toate provinciile româneşti, în efortul constant de cunoaştere, dar mai ales de intervenţie socială în zonele rurale.

Fondator al revistelor Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială (1919), Sociologie Românească (1936), Dimitrie Gusti a iniţiat şi condus Asociaţia pentru Studiu şi Reformă Socială, Institutul Social Român (1921), Institutul de Ştiinţe Sociale ale României (1939). Între 1938 şi 1943 coordonează editarea Enciclopediei României (4 volume). Tot de numele său este legată şi apariţia Muzeului Satului.

Dincolo de aceste câteva date, va invităm să descoperiţi opera lui Dimitrie Gusti, atât prin lucrările expuse, cât şi prin celelalte, aflate în colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.