BUZZCamp, seria de evenimente dedicată tinerilor interesați de dezvoltare personală și profesională, a ajuns la ediția aniversară cu numărul 20. Gala Edition – 10 years of talent catching va avea loc în 10 dintre cele mai mari orașe din țară (București, Iași, Timișoara, Baia Mare, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Craiova, Constanța).
În Iași, tinerii ambițioși și pasionați de propria dezvoltare vor putea să discute face2face cu angajatorii lor preferați și speakeri din companii și diferite domenii de activitate aflate la mare căutare pe 31 octombrie, la Hotel International. Printre companiile care investesc în viitorul tinerilor în această ediție aniversară se numără și Conduent, SCC, IQOS, Firecredit și Almaviva.
Conferințele din cele 2 zile de eveniment se vor axa pe 2 teme: How to get from point 0 to expertise (temă de orientare în carieră) și Before and after soft skills (temă de dezvoltare personală). Pe lângă dezvoltarea acestor teme, participanții vor primi și tips& tricks de la speakerii BUZZCamp și vor putea afla mai multe despre mediul de lucru din companiile prezente, în cadrul workshopurilor susținute de către acestea.
BUZZCamp te invită la aniversarea a 10 ani de cariere îndrumate, de evenimente reușite și de ediții cu cei mai faini participanți. Vino să faci și tu parte din noua generație de absolvenți BUZZCamp!
Participarea la BuzzCamp este gratuită, însă locurile sunt limitate și necesită o înscriere prealabilă aici.
Contact:
Daniela Tăbăcaru
Mobile: +40758915622