Noi apariții editoriale la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” vă invită miercuri, 30 mai 2018, începând cu ora 12.30, în sala de conferinţe a Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane” din Iași (str. Th. Codrescu, nr. 2), la prezentarea a două lucrări recent publicate de către cercetătorii Institutului de Filologie Română „A. Philippide”.

Astfel, dr. Stelian Dumistrăcel va prezenta volumul Lexicografia academică românească. Studii. Proiecte, editat de Gabriela Haja, iar conf.univ.dr. Ana-Maria Minuț va prezenta volumul Dicționarul fenomenelor atmosferice, coordonat de Cristina Florescu și avându-i drept autori pe Laura Manea, Elena Tamba, Alina Pricop, Cristina Cărăbuș, Liviu Apostol, Florin Olariu și Mădălin-Ionel Patrașcu.

Prezentările vor avea loc în cadrul Colocviului de Lingvistică Unitate lingvistică – unitate teritorială. Rolul limbii române în Unirea de la 1918 (Iaşi, 30-31 mai 2018), dedicat celebrării centenarului Marii Uniri, pornind de la faptul că unul dintre factorii determinanţi în stabilirea identităţii şi unităţii unei naţiuni este limba pe care aceasta o folosește la toate nivelurile de comunicare și în toate registrele stilistice.

Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va participa la acest colocviu cu o expoziție de carte din domeniul lingvisticii și al istoriei limbii române.

Volumul Lexicografia academică românească. Studii. Proiecte, editat de Gabriela Haja, marchează 150 de ani de la înființarea Academiei Române, 100 de ani de la Unirea din 1918, 50 de ani ai Departamentului de Lexicologie-Lexicografie ieșean. Prima parte a cărții cuprinde studii lexicografice și lexicologice ale cercetătorilor din cadrul Departamentului de Lexicologie-Lexicografie de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași, iar în partea a doua sunt descrise proiecte de cercetare derulate în cadrul Departamentului, cu finanțare extrabugetară. Volumul prezintă rezultatele cercetărilor, fundamentale și aplicate, efectuate de cercetătorii lexicografi ieșeni, precum și rolul pe care îl joacă dicționarele academice în contextul politicilor lingvistice pe care Academia Română le susține, ca protectoare a identității și unității naționale.
Dicționarul fenomenelor atmosferice, coordonat de Cristina Florescu, reprezintă cel dintâi dicționar al denumirilor fenomenelor atmosferice în limba română. Cuprinde atât termeni științifici (din domeniul meteorologiei), cât și termeni populari (din limbajul comun și din toate graiurile limbii române), fapt fără precedent în literatura de specialitate românească și romanică. Dicționarul pleacă de la studiile, teoriile lingvistice, materialul lexicologic și disocierile făcute în volumul Terminologia meteorologică românească a fenomenelor atmosferice (științific versus popular) (Editura UAIC, 2015, Premiul Bogdan Petriceicu Hasdeu al Academiei Române, 2017), adunând în noul cadru lexicografic toate materialele și informațiile de specialitate taxonomizate pe baza ultimelor cercetări în domeniu (prime atestări ale lexemelor populare, ale cuvintelor și sintagmelor științifice, etimologii, sensuri regionale, sinonimie etc.). Există un număr substanțial de elemente dialectale introduse pentru prima oară într-o lucrare lexicografică ─ este bine-venită prezența tuturor graiurilor dacoromâne, inclusiv ale celor din Basarabia.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.