Centrul Cultural German Iaşi împreună cu The Trumpets, invită publicul ieșean la o seară relaxantă de jazz live cu trupa „DD duo” din Germania, joi, 17 mai 2018, începând cu ora 21:00, la The Trumpets.
DD duo este un altfel de duet, care invită înainte de toate prin ritmurile nemaipomenite la relaxare.
Pianistul de excepție Paata Demurishvili și Erwin Ditzner, un adevărat maestru al tobelor, se numără printre cei mai buni artişti de jazz din Europa, după cum îi apreciază atât presa de specialitate cât și publicul. Prin urmare, îi puteți audia pe cei doi muzicieni de top, de regulă, doar pe scenele mari internaţionale. Dar pentru că se simt foarte confortabil şi în locaţii mai mici, au demarat proiectul „DD duo”, cu care vin și în România.
Acest aranjament muzical, inspirat și relaxant, conturat cu ajutorul a doar două instrumente, contribuie la realizarea unei atmosfere fascinante, datorită muzicii extraordinare pe care o propune. Duetul pune în scenă nu doar ritmuri de jazz și improvizație, ci şi ritmuri latine pasionale, pe care fanii melodiilor clasice le vor recunoaşte în câteva piese foarte familiare.
Paata Demurishvili / keyboard
Erwin Ditzner / tobe
Intrarea liberă!