Centrul Cultural German Iaşi vă invită la Seara de Film German, miercuri 25 aprilie 2018, începând cu ora 18:30, în sala Bertolt Brecht. Va fi prezentat unul dintre cele mai revelatoare filme din 2015, „Labirintul minciunilor”, care reprezintă în sine o pledoarie vehementă a faptului că problematica Auschwitz-ului nu ar trebui să fie niciodată relativizată şi uitată, chiar dacă a trecut mult timp de atunci, iar majoritatea făptașilor și victimelor au murit.
„Labirintul minciunilor” este o dramă despre un tânăr procuror din Germania anilor `50, Johann Radmann, care descoperă cazul unui supraviețuitor de la Auschwitz, ce îl recunoaște pe fostul său gardian din lagărul de concentrare, în persoana unui profesor. Însă sistemul judiciar refuză să îi accepte sesizarea. În ciuda voinței superiorilor săi direcți, Radmann începe să se ocupe de acest caz – dar se confruntă cu o rețea de represiune şi negare. Cercetările sale dezvăluie fapte condamnabile, care conduc la făptuitori. În ciuda rezistenței sociale și politice, avocatul angajat nu se lasă descurajat și pune pe rol primul proces despre crimele petrecute la Auschwitz.
În căutarea adevărului Johann Radmann îşi depășește limitele competențelor, trece peste relația cu prietenii, colegii și aliații săi și se adâncește din ce în ce mai profund într-un labirint al vinovăției și al minciunilor. Dar ceea ce va scoate la lumină în cele din urmă va schimba țara pentru totdeauna …
Filmul va fi subtitrat în limba engleză.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.