Pentru prima dată, companiile din Iași se alătură Caravanei pe care o desfășoară Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în liceele din regiune, cu scopul de a promova orașul atât din perspectiva ofertei educaționale, cât și ca centru al performanței, al oportunităților de dezvoltare și al posibilităților pentru petrecerea timpului liber.
Implicarea mediului de business în susținerea caravanelor regionale în licee este o inițiativă a grupului IULIUS, ca parte a proiectului „Iași, orașul viitorului tău”, lansat în luna februarie, cu scopul de a promova Iașul la nivel regional, drept un centru academic, ce oferă multiple oportunități în dezvoltarea carierei, dar și ca oraș cu numeroase posibilități de petrecere a timpului liber.
Caravana UAIC este formată din studenți şi profesori de la cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” și își propune să ajungă în peste 150 de licee din diferite regiuni ale țării, pentru a promova oferta academică în rândul elevilor din clasele a XI-a și a XII-a. Până în prezent, Caravana UAIC în formula extinsă a ajuns în liceele din Galați, Bacău și Onești, iar prezentările vor continua și în alte orașe din regiune, precum Roman, Piatra Neamț, Focșani și Suceava, până în luna mai 2018. „Mă bucur că în acest an Caravana UAIC este în formulă extinsă și că avem alături și reprezentanți din mediul de afaceri, prin implicarea companiei IULIUS, care a simțit îndeaproape pulsul comunității ieșene. Prezentările comune au transmis că suntem o echipă completă și o sursă foarte credibilă și reală pentru tinerii liceeni – viitori studenți și apoi angajați în Iași. În deplasările următoare, încurajăm și alte companii să ni se alăture, pentru a prezenta o ofertă diversificată în liceele din regiune”, a declarat Diana Chihaia, Șeful Departamentului Servicii pentru Studenți și Absolvenți din cadrul UAIC.
Una dintre companiile care au acceptat invitația de a se alătura Caravanei UAIC este Ness Digital Engineering. Specialiștii le-au prezentat liceenilor care sunt oportunitățile de dezvoltare pe termen lung, după finalizarea studiilor, dar și informații despre programele de internship derulate. „Considerăm că este un demers ce consolidează o comunitate puternică de tineri, care vor vedea perspective de viitor în orașul nostru. Formatul nou al Caravanei UAIC este benefic pentru liceeni, iar compania noastră dorește să se implice și în următoarele programe care pot crește interesul acestora pentru Iași”, ne-au spus reprezentanții companiei Ness Digital Engineering.
Pe lângă oferta academică și perspectivele privind angajarea, tinerii din regiune au descoperit și Iașul turistic, un oraș în care pot beneficia de numeroase posibilități de petrecere a timpului liber.
„Susținerea Caravanei UAIC are rolul de a completa informațiile transmise liceenilor cu cele din perspectiva statutului de turist, pe care îl pot avea. Îi ajutăm să descopere locuri noi, festivaluri și alte evenimente culturale care se dezvoltă în Iași și să afle cum își pot investi timpul liber în diferite activități de voluntariat”, au precizat reprezentanții companiei Travis Tourism, care au acceptat invitația IULIUS de a susține Caravana UAIC.
Programul „Iași, orașul viitorului tău”, lansat de compania IULIUS, se dorește a fi o inițiativă a întregii comunități, care să contribuie la crearea unei platforme active de dialog între studenți, mediul universitar și cel de business. Programul include numeroase alte activități, precum: conferințe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, întâlniri cu ONG-urile studențești de la diferite specializări, facilitarea unor discuții cu profesioniști din cadrul multinaționalelor prezente în Iași, evenimente de tipul „Ziua Porților Deschise”, sesiuni de training specializate și multe altele.