Model European Union Iași 2018, cea de-a doua ediție a unei inițiative unice în România ce își propune simularea procesului decizional al instituțiilor europene, a avut loc în perioda 14-18 martie 2018, sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Retrospectiva evenimentului ne permite să afirmăm cu bucurie că acesta a fost un proiect de succes și o experiență de învățare complexă, în cadrul cărora participanții și-au valorizat și dezvoltat competențe multiple, îmbunătățindu-și, totodată, cunoștințele cu privire la instituțiile și politicile europene. Mai mult decât atât, feedback-ul pozitiv al celor prezenți confirmă profesionalismul și calitatea proiectului, dar și ridicarea acestuia la așteptările atașate.
MEU Iași 2018 a reunit 75 de participanți din 8 țări, membre ale Uniunii Europene și nu numai. Aceștia au avut oportunitatea de a experimenta modul de funcționare și de a simula procesul decizional la nivelul Parlamentului, respectiv Consiliului Uniunii Europene, în cadrul unor dezbateri pe teme de actualitate de pe agenda europeană, respectiv înființarea Biroului Procurorului European și contractele privind tranzacționarea bunurilor pe piața unică digitală.
Totodată, MEU Iași 2018 s-a bucurat de prezența unor invitați precum Cătălin Ivan (europarlamentar), conf. dr. Ioana Maria Costea (prodecan al Facultății de Drept din UAIC), Paul Matei (coordonator al Centrului de Informare Europe Direct Iași) și Bogdan Mureșan (expert în afaceri europene în cadrul Institului European din România), în timpul training-urilor premergătoare dezbaterilor și a ceremoniei de final, deopotrivă, care au oferit participanților prelegeri motivante și un plus de valoare întregului eveniment.
Anticipând cu interes, entuziasm și determinare viitoarea ediție a MEU Iași, desfășurată în contextul unui eveniment cheie pentru țara noastră, respectiv a Președinției române a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului viitor, vă invităm să rămâneți alături de noi pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/MEUIasi/), cât și pe contul de Instagram.
MEU Iași 2018 a fost organizat de către Asociația Studenților la Drept din cadrul Universității ,,Alexandu Ioan Cuza” Iași (ASD-UAIC Iași), sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, în parteneriat cu BETA e.V. – Bringing Europeans Together Association, Institutul European din România, Institutul Francez – filiala Iași, Europe Direct – filiala Iași, Centrul de Studii Europene (CDE) din cadrul UAIC Iași și Biroul de Informare al Parlamentului European în România.