The Romanian Institute for the Study of the Asia-Pacific (RISAP) organizează în perioada iulie-august 2017 un program de internship dedicat studenților si cercetătorilor pasionați de regiunea Asia-Pacific. Aflat la a treia ediție a sa, Internship RISAP dorește să ofere studenților, absolvenților, masteranzilor, doctoranzilor în relații internaționale, geopolitică, științe politice, economie, studii lingvstice și culturale șansa de a-și aprofunda și de a-și pune în practică cunoștințele dobândite în anii de studiu.
RISAP este o organizație neguvernamentala si primul think-tank din România ce se ocupă cu cercetarea regiunii Asia-Pacific.
Candidații trebuie:
– să cunoască limba engleză la nivel mediu-avansat;
– să aibă cunoștințe temeinice de limba română și capacitatea de a redacta texte academice;
– să fie capabili să respecte deadline-uri fixe;
– să poată acorda cel puțin 20 de ore săptămânal activității de internship și să participe săptămânal la vizitele la Ambasade, training-urile și workshop-urile RISAP;
– să aibă spirit analitic și să fie dispuși să acumuleze cât mai multe informații.
Beneficii:
– Șansa de a publica articole pe singurul site din România specializat pe regiunea Asia-Pacific;
– Îmbunătățirea cunoștințelor și a capacității de redactare a articolelor;
– Obținerea unui certificat de practică și a unui supliment care să evidențieze activitatea internului în cadrul institutului (la cerere, aceste documente pot fi redactate în limba engleză);
– Program part-time, care nu necesită deplasarea la sediu;
– Participarea la workshop-uri și training-uri RISAP, la evenimente și la vizite de lucru la Ambasadele statelor din Asia-Pacific.
Sarcini:
– Redactarea unor articole despre subiecte de actualitate ce au avut loc in Asia;
– Participarea la workshop-uri și training-uri RISAP;
– Participarea la vizite de lucru la Ambasadele statelor din Asia-Pacific;
– Organizarea unor evenimente, în funcție de activitățile RISAP.
Pentru a vă înscrie la Internship RISAP 2017, trebuie să trimiteți CV-ul, alături de un articol cu analiza unei evoluții sau eveniment recent din regiunea Asia-Pacific (text care să aibă minimum 500 și maximum 800 de cuvinte, să prezinte și să analizeze implicațiile evenimentului, în limba română), cât și de un scurt text care să indice țara sau regiunea voastră de interes, dar și subiectele care vă atrag (relații internaționale/ politică/ economie/ cultură/etc.), la adresa colaborari@risap.ro, până pe 15 iunie 2017, ora 23:59.
Mai multe informații despre programul de internship RISAP pot fi consultate pe site-ul RISAP, aici