Oriana Oniciuc, studentă la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, este una dintre câștigătoarele bursei Women Techmakers Scholar Program – un program financiar și educațional oferit de Google pentru încurajarea femeilor să aleagă o carieră în domeniul tehnologiei. Oriana Oniciuc va beneficia de o bursă de 7000 de euro, precum și de integrarea într-un program de vară de tehnologie, unde va avea posibilitataea să cunoască angajați Google, să participe la workshopuri și să se întâlnească cu bursierii Google de pe alte continente.
Bursa dedicată femeilor în tehnologie a fost instituită de Google în memoria Anitei Borg (1949 – 2003), una dintre cele mai celebre femei din domeniul tehnologiei, care a fost, în timpul vieții sale, un militant puternic al necesității implicării femeilor în acest domeniu. La bursa Google au putut participa studente înscrise la o universitate recunoscută, în domeniul informaticii sau tehnologiei, care au dovedit atât performanță academică, cât și capacitatea de a inspira alte femei de a alege domeniul informaticii.
Oriana Oniciuc este în prezent studentă la Masteratul de Studii Avansate în Informatică, în anul I. S-a implicat, încă din primul an de facultate, în activitățile Asociației Studenților Informaticieni Ieșeni și în majoritatea evenimentelor organizate de Facultatea de Informatică. A participat la concursuri de matematică și algoritmică, iar pe toată perioada studiilor de licență a fost student reprezentant în Senatul UAIC.
„Sper ca prin oportunitatea oferită de Google să apară mai multe șanse pentru studenții din domeniile tehnice din UAIC. Pentru mine, bursa va fi un imbold în continuarea studiilor”, a declarat Oriana Oniciuc.
Programul de vară Google se va desfășura în vara anului 2017, la Londra. Tot în această vară, Oriana Oniciuc va urma un stagiu la CERN, unde a fost selectată să participe în cadrul unui proiect de Data Quality Monitoring.