Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ) invită studenții de la Jurnalism și pe cei interesați de acest domeniu la a doua ediție a întâlnirilor ASJ, care îl va avea ca invitat pe jurnalistul Moise Guran. Evenimentul va avea loc vineri, 28 aprilie, începând cu ora 14:30 în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”.
Moderată de Andrei Giurgia, discuția va avea ca temă centrală jurnalismul în ziua de astăzi privit atât din perspectiva presei tipărite, a radioului cât și a televiziunii.
Aceste întalniri au ca scop familiarizarea viitorilor jurnaliști cu oamenii din presă, dar și cu problemele pe care le pot întâmpina în această meserie. Participanții iși pot satisface curiozitățile legate de activitatea jurnalistului Moise Guran și totodată pot afla ce se află în spatele unui om care a fost și încă este, reporter, prezentator și realizator de emisiuni.