Rotary Club Iasi Copou, în parteneriat cu Asociația People for Sport, Asociația Elite Running cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași vă invită duminică, 23 aprilie 2017, la Semimaraton Iași ediția a III-a, un eveniment sportiv ce are ca scop promovarea mișcării (alergarea în aer liber) și a unui stil de viață sănătos pentru un segment larg al populației precum și implicarea comunității locale într-o acțiune caritabilă care își propune să reducă abandonul școlar din județul Iași.
Competiția este dedicată atât alergătorilor începători cât și celor experimentați, care se pot înscrie la următoarele probe:
– Semimaraton individual
– Semimaraton stafeta 4×5km
– Cros 10km
– Cros popular 2.5 km
– Cursa copiilor
A treia ediția a Semimaraton Iași susține două proiecte care își propun combaterea abandonului școlar la nivelul județului Iași: bursele ProRuralis pentru pentru elevi din mediul rural cu un coeficient de inteligență superior, provenind din familii defavorizate și Centrul de Educație Incluzivă „Căsuța cu Cireșe” al Asociației Salvați Copiii Iași. Mai multe informații despre cele două cauze se găsesc AICI.
Toate detaliile despre înscriere se pot consulta AICI. Mai multe informații despre eveniment se găsesc pe pagina de facebook sau site-ul Semimaraton Iași.
Rotary Club Iași Copou este o organizație de voluntari, membră a Rotary Internațional și unul dintre cele 34.000 de cluburi ale lumii. Fondat în anul 2010, Clubul Rotary Iași Copou are ca misiune de onoare susținerea proiectelor de valoare din comunitatea ieșeană care investesc în creșterea calității în educației sau care promovează excelența școlară.