Evenimentele săptămânii 13 martie – 19 martie la Ateneu

Jumătatea lunii martie propune la Ateneu muzică bună, în compania artistei Luiza Zan, filme pe săturate și spectacole pentru copii și pentru cei mari:

Vernisajul expoziției de pictură „Percepții personale”, semnată de Loredana Iftode, joi, 16 martie, ora 17.00, în Foaier, intrarea liberă. 

„Despre tablourile artistei Loredana Iftode, aș putea spune, fără a avea pretenția de a fi un critic de artă, că sunt pline de gingășie, emoție și în primul rând realizate cu sinceritate și curaj în același timp. Pictura ei se afla în aria creației naive, plină de mister, romantism, bucurie și nostalgie. Mesajul transmis de ea îndeamnă la visare și meditație.

Cromatic, tablourile sunt vibrante, pline de contraste inedite dar echilibrate.„ Codrin Mircea -artist plastic

Ateneul din Iași vă invită la vernisajul expoziției de pictură „Percepții personale” semnată de Loredana Ifode, joi, 16 martie 2016 ora 17.00, în foaierul Ateneului din Iași.

Intrarea liberă.

 

Proiecție de film „Toamna bobocilor”, regia Mircea Moldovan, joi 16 martie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 10 lei

„Toamna bobocilor” este un film de comedie românesc din 1975, regizat de Mircea Moldovan după scenariul scriitorului Petre Sălcudeanu. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Dumitru Furdui, Maria Ploae, Emil Hossu și Sebastian Papaiani, în timp ce naratorul poveștii este Octavian Cotescu.

După terminarea facultății, trei absolvenți, profesoara de limba franceză Mariella Tudor (Maria Ploae), medicul Ovidiu Ghiculescu (Emil Hossu) și inginerul agronom Geo Severus (Dumitru Furdui), pornesc fără să se cunoască spre satul Viișoara, aflat la 599 km de București, unde au primit posturi prin repartiție.

Potrivit comentatorului (Octavian Cotescu), Viișoara este un sat inexistent pe hărțile turistice, pe care se ajungea fie pe calea ferată fie pe un drum cu dale de piatră rămas de pe vremea romanilor. Cei trei tineri absolvenți sunt primiți însă cu răceală de către președintele CAP-ului, Toderaș, dar sunt sprijiniți de Varvara (Draga Olteanu-Matei), soția lui Toderaș și șefa organizației locale de femei a PCR, precum și de tehnicianul Pompei (Sebastian Papaiani), șeful organizației locale de tineret a PCR.

Titlul filmului provine din proverbul „Toamna se numără bobocii” cu referire la începerea unui nou an școlar. Scenaristul avea „o anumită înclinație către lumea satului” (după cum a afirmat Draga Olteanu-Matei) și a intenționat să realizeze patru filme care să urmărească integrarea unui grup de absolvenți de facultate în viața rurală de-a lungul a celor patru anotimpuri ale unui an. Dintre acestea, au fost realizate numai trei, Vara bobocilor rămânând doar în faza de intenție. Sălcudeanu s-a gândit să formeze un cuplu alcătuit din Draga Olteanu-Matei și Marin Moraru, care să confere filmului o latură umoristică.

Ateneul din Iași vă invită joi, 16 martie, de la ora 19.00 la proiecția comediei „Toamna bobocilor”, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Concert jazz „Afrodizzy”, Luiza Zan și Iulian Pavelescu, vineri, 17 martie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 20 de lei

Născut din dorința de a colora puțin peisajul din jazz-ul autohton cu nuanțe calde și vesele, ”Afrodizzy” este un proiect născocit de cunoscuta cântăreață/compozitoare Luiza Zan, împreună cu ghitaristul Iulian Pavelescu.

Prieteni și colegi încă din timpul facultății, cei doi muzicieni au cântat împreună pe scena festivalului Gărâna în 2003 și și-au propus să reînvie acum pe scenă atmosfera plină de entuziasm, optimism și emoție creatoare, specifică vârstei absolvenței. În ton cu planul ticluit, repertoriul propus este unul dinamic, de sorginte afro/jazz/funk/soul, presărat cu momente în care publicul însuși va prelua bagheta de dirijor și va dicta mersul lucrurilor.

Un concert-experiment, în care doi muzicieni, doi prieteni, își propun să testeze optimismul publicului, încrederea acestuia într-o lume lipsită de griji, cel puțin pentru câteva zeci de minute și, mai ales, predispoziția către buna dispoziție a acestuia.

„Afrodizzy” vă încântă auzul, vineri, 17 martie, de la ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 20 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Spectacol pentru copii „Povestea prințesei Thea”, Trupa de Teatru de Magie Teatro Blu, sâmbătă, 18 martie, ora 11.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 8 lei

Trupa de Teatru de Magie Teatro Blu aduce de această dată în fața spectatorilor o poveste care va emoționa în egală măsură copiii și părinții. Inspirată dintr-un basm nordic, „Povestea Prințesei Thea” ne introduce într-o lume fascinantă, plină de mistere și încercări. Se pare că Regele Gullgosse și-a pierdut fericirea: nu mai este capabil să râdă, să se bucure, să se joace.

Deși nu a ieșit niciodată pe porțile palatului în care s-a născut, Prințesa Thea pleacă în căutarea fericirii tatălui ei.

Pe drum se va întâlni cu mai multe personaje, unul mai ciudat decât altul, și va trebui să treacă prin diverse încercări. Ce se va întâmpla?

Veți urmări în spectacolul „Povestea Prințesei Thea”, care va avea loc în Sala Mare de Spectacole a Ateneului Iași, sâmbătă, 18 martie 2017, ora 11.00.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Fabrica de scurt metraje, sâmbătă, 18 martie, ora 18.00 în Sala Galeriile de Artă, accesul gratuit

Filmmakeri din toată lumea se înscriu la festivalul Short to the Point în speranța câștigării uneia dintre categorii (ficțiune, animație, student, experimental, documentar etc) pentru a beneficia de o proiecție în cadrul evenimentului lunar Fabrica de Scurt Metraje (Short Film Factory by STTP). Luna Martie a anului 2017 vine cu o nouă selecție de filme premiate internațional. Iată lista mai jos:

BEST FILM: Stella Amore

Directors: Cristina Puccinelli

Country: Italy

Duration: 18:42

BEST DIRECTOR : In the Rough

Director: Cappello Vincent

Country: France

Duration: 18:10

BEST SCREENPLAY: Save

Director: Iván Sáinz-Pardo

Country: Germany

Duration: 03:54

BEST EDITING: Thorn

Director: Michael Alalu

Country: Israel

Duration: 28:23

BEST NARRATIVE SHORT FILM: PARADISE

Director: Vanesa Abajo Perez

Country: Netherlands

Duration: 19:06

BEST STUDENT SHORT FILM: The sleeping Saint

Directors: Laura Samani

Country: Italy

Duration: 19:40

BEST ANIMATION SHORT FILM: Perched

Director: Liam Harris

Country: United Kingdom

Duration: 10:00

BEST EXPERIMENTAL SHORT FILM: What Time Is It?

Director: Karine Versluis

Country: Netherlands

Duration: 06:00

BEST AMATEUR SHORT FILM: Ramble

Director: Andreas Ramm

Country: Germany

Duration: 06:23

SPECIAL  JURY AWARD:The Apology

Director: Patrik Bergh

Country: United Kingdom

Duration: 06:50

SPECIAL  JURY AWARD: Thirst for Fury

Director: Wiebe van den Ende

Country: Netherlands

Duration: 06:09

 

Durata proiecțiilor va fi de 2’23”

Ateneul din Iași și Fabrica de Scurt Metraje vă invită să vă pontați sâmbătă, 18 martie, ora 18.00 în Sala Galeriile de Artă. Accesul este gratuit.

 

Spectacol pentru copii „Punguța cu doi bani”, Marionette Show, duminică, 19 martie, ora 11.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 8 lei

În curțile unor bătrâni e zarvă mare deoarece păsările acestora parcă nu mai vor să asculte de stăpâni. Cocoșul este alungat de acasă de moșneag pentru că nu poate face ouă, și astfel începe aventura isteței păsări prin lume. Cu cine se va întâlni în drumul său și dacă va reuși să găsească drumul înapoi spre casă vă invităm să aflați chiar de la noi!

Însă se mai întâmplă ceva neașteptat…un personaj din lumea Disney, și anume Minnie Mouse, se va rătăci în povestea noastră. Ce caută simpatica Minnie în „Punguța cu doi bani” și cum de-a ajuns ea acolo? Puteți afla doar venind duminică, 19 Martie, la ora 11:00, la Ateneul din Iași!

Povețele pe care copiii le vor învăța de la personaje sunt legate de faptul că egoismul nu duce niciodată la ceva bun, că trebuie să fim darnici și să oferim ajutor celor ce au nevoie, că nu trebuie să ascultăm mereu de gura lumii, că nu trebuie să ne însușim lucruri care nu ne aparțin, că trebuie să luptăm pentru bunurile noastre, că invidia pe cei din jur nu ne face mai buni, ci din contră și că nu trebuie să ne răzbunăm pe altcineva pentru că nu reușim noi să ne ducem planurile la bun sfârșit.

Trupa Marionnette Show vă invită la spectacolul „Punguța cu doi bani”, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”. Duminică, 19 Martie, la ora 11:00.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Spectacol de teatru „Romeo și Julieta… making of”, regia Alexandru-Radu Petrescu, duminică, 19 martie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

Ateneul din Iași vă propune un spectacol despre ce se poate întâmpla atunci când se pune în scenă capodopera shakespeariană „Romeo și Julieta”.

„Spectacolul „Romeo şi Julieta… making of”, după comedia „Lada” de Ion Sava, propune o perspectivă contrastantă între superficialitatea, comoditatea şi ipocrizia unei realități de o actualitate (arhi)cunoscută şi profunzimea, sensibilitatea şi firescul iubirii prezente în fiecare din noi, dar pe care, din nebăgare de seamă sau… din grabă, le-am (cam) uitat.

Un joc al aducerii aminte că fiecare dintre noi, cândva, a trăit povestea mirifică a iubirii celor doi, Romeo şi Julieta!” (Alexandru Radu Petrescu)

În rolurile principale îi regăsim pe actorii Ateneului, Erica Moldovan și Vlad Baba, cei care formează un cuplu cu multă priză la public, având experiența emisiunii „Deschis la distracție”, pe care o moderează împreună de aproape doi ani.

Distribuția: ROMEO – Vlad Baba, Julieta – Erica Moldovan, Directorul – Codrin Danila , Regizorul asistent- Cezara Fantu, Ferrucio – Andrei Ciobanu, Recuziter – Ana Hegyi

Ateneul din Iași vă invită duminică, 19 martie 2017, la ora 19.00, la spectacolul de teatru ”Romeo și Julieta… making of”. Regia este semnată de Alexandru Radu Petrescu, iar spectacolul are loc în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”.

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri : 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.