Spectacol aniversar „Cuza la ceas de sărbătoare – Zilele liceului Al.I.Cuza” – luni, 23 ianuarie, ora 12.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” – intrarea liberă
Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sărbătoreşte, sub auspiciile unui ianuarie cu profunde semnificaţii istorice, şaizeci şi doi de ani (1955 – 2017) dedicaţi performanţei în educaţie. Acest moment aniversar va fi marcat printr-o serie de manifestări care se vor desfăşura în perioada 23-24 ianuarie 2017.
Acţiunile vor reuni personalităţi ale vieţii culturale ieşene, cadre didactice din mediul universitar şi preuniversitar, persoane publice din partea comunităţii locale, reprezentanţi ai ISJ Iaşi, profesori, foşti şi actuali elevi ai Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Astfel, vor fi organizate următoarele acţiuni, care îşi propun să îmbine trecutul cu prezentul şi să reunească personalităţi ale Iaşiului, elevi, părinţi şi profesori:
– Gala Omagială Cuza la ceas de sărbătoare, care se va desfăşura în Sala Mare a Ateneului din Iaşi, pe data de 23 ianuarie 2017, începând cu ora 12.00; manifestarea va cuprinde:
– Spectacolul artistic „În unire stă puterea!”;
– Festivitatea de premiere a Concursului Naţional Oraşul meu – mărturie a culturii europene, adresat elevilor din învăţământul preuniversitar şi desfăşurat pe următoarele secţiuni :
- CREAŢIE LITERARĂ – poezie, proză, eseu
- ARTĂ VIZUALĂ – grafică şi artă plastică, fotografie, pliante;
- FILM – scurtmetraj (documentar, interpretare teatrală, spot publicitar);
Lansarea volumului Itinerarii axiomatice ale culturii ieşene din cadrul Simpozionului cu participare internaţională Tradiţie şi continuitate în viaţa culturală a Iaşului, adresat cadrelor didactice din instituţii de învăţământ din ţară şi din străinătate, din mediul universitar şi preuniversitar.
Secţiunile simpozionului:
- Iaşi, oraşul şcolilor;
- Personalităţi culturale şi ştiinţifice ieşene;
- Iaşiul de ieri şi de astăzi .
Spectacol Omagial „Solia Unirii” – marți, 24 ianuarie, ora 18.00 în Foaierul Ateneului – intrarea liberă
Ateneul din Iași are deosebita plăcere de a vă invita la Spectacolul Omagial „Solia Unirii” marți, 24 ianuarie, de la ora 18.00, în Foaierul Ateneului.
Spectacolul Omagial „Solia Unirii” este dedicat în primul rând Micii Uniri de la 1859, eveniment a cărui importanță este foarte bine cunoscută, constituind primul pas pentru Marea Unire ce s-a înfăptuit în anul 1918 și sărbătorit cu mare fast la Iași. Pentru Ateneul din Iași, data de 24 ianuarie reprezintă și o aniversare specială: se împlinesc 90 de ani la de înființarea „Soliei Moldovei – Foaie de propagandă culturală scoasă de Ateneul Popular din Tătărași”, editată între anii 1927 – 1940 de către Constantin N. Ifrim, prin strădania căruia, la 25 aprilie 1920, a luat fiinţă Ateneul Popular din Iaşi, prima instituţie de acest profil din România după Primul Război Mondial.
Vă așteptăm, așadar, marți, 24 ianuarie, de la ora 18.00 la Ateneu la un spectacol în ceas de mare sărbătoare a ieșenilor. Intrarea la eveniment va fi gratuită.
Programul va conține un recital de poezii susținut de actorii Ateneului, acompaniați la pian de către prof. Daniel Dobârceanu și apoi discuții referitoare la importanța zilei de 24 ianuarie, atât pentru români, dar și pentru ieșeni, în primul rând.
Recital de poezii:
„Pământul vechii Dacii vrem” de Mugurel Pușcașu – Codrin Dănilă
„Țară, țară mai vrem ostași” de Cezara Fantu
„În zi aniversară” de Maria Simion – Vlad Baba
„1859” de Răzvan Isac – Andrei Ciobanu
„Unirea” și „Hora Unirii” de Virgil Carianopol – Ana Hegyi
„Nu sunt vinovat” de Andrei Ciurunga – Erica Moldovan
Discuții despre „Solia Moldovei” cu Prof. Constantin Cloșcă
Proiecție de Gală „6,9 pe scara Richter”, regia Nae Caranfil, joi, 26 ianuarie, ora 18.00 și ora 21.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” – preț bilet 15 lei
Nae Caranfil, regizorul filmelor Filantropica, Restul e tăcere sau Asfalt Tango, revine pe marile ecrane cu 6,9 pe scara Richter, o comedie cu accente de musical și primul film la care Nae Caranfil semnează nu doar scenariul și regia, dar și muzica, versurile. Filmul îi are în rolurile principale pe Laurențiu Bănescu, Maria Obretin, Teodor Corban și Simona Arsu.
Filmul 6,9 pe scara Richter va avea două proiecții de gală la Ateneul din Iași, pe 26 ianuarie, de la ora 18.00 și, respectiv, 21.00, în prezența regizorului Nae Caranfil și a actriței Maria Obretin.
Filmul va putea fi vizionat la Ateneul din Iași și pe 27, 28 și 29 ianuarie:
- 27 ianuarie, ora 20.00 – Sala Mare;
- 28 ianuarie, ora 20.00 – Sala Mică;
- 29 ianuarie, ora 20.00 – Sala Mică.
Nae Caranfil, despre film: „Ar fi putut fi o dramă cumplită despre depresii clinice, cutremure și bătrânețe. În schimb, a ieșit o comedie despre toate acestea, care până la urmă se transformă într-un musical… Am pornit de la ideea unei relații tată/fiu în care tatăl este tânăr iar fiul bătrân. Asta însemnând că tatăl are comportamentul unui tânăr, adolescent chiar, în timp ce fiul se confruntă anevoie cu criza vârstei mijlocii.”
6,9 pe scara Richter – cu Teodor Corban, Maria Obretin și Laurențiu Bănescu
Fiul (Laurențiu Bănescu) este un tânăr actor de teatru care navighează cu greu între un rol complicat într-un spectacol de „musical”, o nevastă geloasă până la depresie (Maria Obretin) și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă „adevăratul” cutremur pentru el se dovedește a fi re-apariția intempestivă a propriului său tată (Teodor Corban), după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul și bulversându-i existența. Tony – actorul, soția sa instabilă psihic, tatăl hedonist și frumoasa (deși mult prea tânăra) iubită a acestuia (Simona Arsu), evoluează împreună într-un „cadril” tragi-comic, în așteptarea unui dezastru seismic și a unei premiere teatrale unde, cel puțin în intenții, „toată lumea râde, cântă și dansează”.
6,9 pe scara Richter, „o comedie de mare public, surprinzătoare, revigorantă, plină de fantezie şi burlesc” (Metropolis), a fost proiectat anul acesta la Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), stabilind un nou record la deschiderea festivalului: peste 3000 de spectatori în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Filmul a avut o avanpremieră bucureșteană și în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, proiecția fiind sold out încă înainte de începerea festivalului.
Despre regizor: Nae Caranfil a scris și regizat șase lungmetraje: Closer to the Moon (primul său film în limba engleză, cu Vera Farmiga și Mark Strong), Restul e tăcere (2007), în competiție la Festivalul de Film de la Locarno; Filantropica (2002), cu peste 100.000 de spectatori în România; Asfalt Tango(1996), cu Charlotte Rampling; Dolce far niente (1998), în competiție la Festivalul de Film Karlovy Vary; E pericoloso sporgersi, care a avut premiera la Directors’ Fortnight la Cannes, 1993.
Actrița Maria Obretin (Kitty în 6,9 pe scara Richter ), cunoscută pentru rolul principal din serialul Umbre, a colaborat cu regizori de teatru precum Andrei Șerban (Regele Lear, Leara, Ivanov, Carousel) – jucând în aceste piese alături de actori precum Mariana Mihuț, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc sau Vlad Ivanov – sau Lia Bugnar (7 dintr-o lovitură).
Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 15 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
Lansarea albumului „Ai umblat, bade, prin lume!” al artistei Biatrice Duca, vineri, 27 ianuarie, de la ora 18.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 10 lei
Ateneul din Iași vă invită vineri, 27 ianuarie 2017, ora 18.00 la lansarea albumului de muzică populară „Ai umblat, bade, prin lume” al interpretei BIATRICE DUCA.
Albumul a fost înregistrat cu Orchestra Doina Carpaților, dirijor maestrul Marinică Botea, piesele fiind compuse tot de domia sa. Textele pieselor aparțin interpretei Biatrice Duca.
Invitați: Claudia Martinică, Constantin Bahrin, Ștefan Deaconița,
Marinică Botea, Ion Macovei, Ștefan Pintilie, Maria Costioaia,
Cristinel Iordachioaia, Nina Cuciuc, Lili Ciortan, Bianca Martinică,
Ovidiu Enea și Ansamblul Folcloric ” Hora Moldovei”.
Prezintă: Claudia Martinică și Ștefan Deaconița.
Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
Spectacol pentru copii „Aventurile Micului Prinț”, regia Victor Zaharia, sâmbătă, 28 ianuarie, ora 11.00, preț bilet 8 lei
Ateneul din Iași vă invită sâmbătă, 28 ianuarie 2017, ora 11:00, la spectacolul pentru copii „Aventurile Micului Prinţ”, după Antoine de Saint Exupery.
Regia: Victor Zaharia
Scenografia: Cătălin Târziu
Video Design – Andrei Cozlac, Andrei Botnaru
Muzica si sound-design – Ana Teodora Popa
Costume – Rodica Maria Eşanu
Dramaturgia – Caterina Ursu
Distribuţia: Bogdan Popa, Ovidiu Ivan, Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată, Dragoş Stan, Tudor Alexandru
Vârsta recomandată: 7+
Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri : 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
Spectacol de teatru „Acuzat: femeia! (Sincer… te iubesc!) sâmbătă, 28 ianuarie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere
Publicul iubitor de comedie este chemat sâmbătă, 28 ianuarie 2017 de la ora 19.00 în această instanţă: Sala Mare de Spectacole ”Radu Beligan” a Ateneului din Iaşi, în calitate de jurat, în proces cu „Acuzat: femeia (Sincer… Te iubesc?!)”, regia Viorel VÂRLAN.
Partea citată are dreptul la un spectacol, parte a marelui spectacol în care femeia îşi înşeală bărbatul, ca răzbunare supremă. Umorul însoţeşte drama bărbatului înşelat în dragoste, transformând-o în comedia neputinţei sale.
Distribuţie:
Andrei CIOBANU
Erica MOLDOVAN
Viorel VARLAN
Ionel APETREI
Durata: 1 h 20 min
Recomandat celor peste 16 ani.
Preţul timbrului judiciar: 15 lei/10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
Spectacol pentru copii „Peripețiile prințesei Merida”- Trupa Marionette Show, duminică, 29 ianuarie, ora 11.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 8 lei
Merida este, după cum bine știți, o prințesă diferită. Ea refuză cu îndărătnicire să poarte rochii încorsetate, să-și prindă părul în codițe și să poarte coroniță. Mama ei însă, încearcă prin fel de fel de mijloace să o învețe să se comporte ca o prințesă adevărată. Conflictul povestioarei noastre începe atunci când între cele două se produce o ceartă, iar Merida, furioasă și încăpățânată, pleacă de la castel dorindu-și ca mama ei să se schimbe. Dacă va reuși Merida sau nu să-și schimbe mama…vă invităm să aflăm împreună!
Povestea va fi presărată cu cântece hazlii și personaje încântătoare și va fi plină de dinamism și culoare!
Prințesa Merida, alături de personajele care îi vor fi alături, va transmite copiilor faptul că trebuie să învețe să-i accepte pe cei din jurul lor chiar dacă sunt diferiți, că nu trebuie să ia decizii majore atunci când sunt supărați sau nervoși, că nu trebuie să încerce să-i schimbe pe cei de lângă ei pentru că s-ar putea să facă o mare greșeală și că trebuie să fie întotdeauna curajoși!!
Trupa Marionnette Show vă așteaptă să descoperiți „Peripețiile prințesei Merida”, duminică, 29 ianuarie 2017, ora 11.00 în sala mare de spectacole a Ateneului din Iași.
Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
Spectacol de teatru „O noapte furtunoasă” regia prof.dr. Bogdan Ulmu, duminică, 29 ianuarie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere
„<<O noapte furtunoasă>> – un titlu foarte cunoscut, un text montat atât de des, dar care totuși reușește să surprindă și să umple sălile teatrelor. Dincolo de apanajul colorat și pestriț al personajelor, spectacolul <<O noapte furtunoasă>>, în regia Domnului Bogdan Ulmu surprinde cu dibăcie decrepitudinea mahalalelor bucureștene. Caragiale, în contextul teatral actual, se află la granița dintre <<inovație și aberație>>. Inovația regizorală implică o bună cunoaștere și un studiu aprofundat a operei caragialene, dar mai ales o sclipire de geniu. Iar montarea regizorului Bogdan Ulmu abundă în inovații. Cât noroc că acest text a <<încăput>> din nou pe mâinile regretatului domn Bogdan Ulmu. Cu siguranță montarea sa, plină de surprize, va genera opinii <<furtunoase>>”. (Erica Moldovan, actriță)
Distribuţie:
Erica Moldovan – Veta
Gheorghe Şfaițer – Jupan Dumitrache
Dumitru Florescu – Chiriac
Genovel Alexa – Nae Ipingescu
Cosmina Rusu – Zița
Daniel Onoae – Spiridon
Dragos Maftei – Rica Venturiano
Ionut Ginju – Ghiţă Ţircădău
Regie – Bogdan Ulmu
Asist Regie – Erica Moldovan
Scenografie – Erica Moldovan
Ilustraţie Muzicală – Gheorghe Şfaiţer
Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri : 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.