Evenimente de excepție la Muzeul Unirii din Iași

afis16-decembrieIași, vineri, 16 decembrie, ora 16:00. În sala Dublei Alegeri de la Muzeul Unirii din Iași, va avea loc lansarea volumului „Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României”, urmată de proiecția filmului „Războiul Regelui”, care prezintă imagini în premieră și dezvăluiri ale Regelui Mihai, ultimul șef de stat rămas în viață din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La eveniment vor participa: Daniel Șandru, secretar de stat, coordonator al Departamentului CENTENAR, Alexandru Muraru, coeditor al volumului, prof. univ. dr. Doru Tompea, prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, prof. univ. dr. Mihai Dorin, istoricul Liviu Brătescu, lector univ. dr. Lucian Dîrdală, istoricul Florin Cîntic și Viorel Chesaru, producătorul filmului „Războiul Regelui”.

 

Un album de colecție apărut la Adenium, volumul „Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României” este prefațat de ASR Principele Radu al României, editat de Daniel Șandru și Alexandru Muraru. „Această carte deschide din punct de vedere publicistic Anul Regal, când se împlinește un secol și jumătate de la fondarea Casei Regale și a statului român modern, anul care marchează întemeierea Dinastiei Regale și insti­tuirea primei Constituții moderne a statului român. Este primul volum dedicat Regalității în 2016, prima lucrare despre semnificațiile Jubileului celor 150 de ani pe care Familia Regală și România îi serbează cu onoare și dem­nitate, în orizontul unor generații pentru care destinul european al țării și al Casei Regale este un dat care a învins războaie, crize și crime politice, trădări, două conflagrații mondiale, două totalitarisme, o dictatură de o jumătate de secol, o tranziție dureroasă și numeroase dezamăgiri și deziluzii. În lumina istoriei și a atâtor avalanșe politice și tragedii naționale, acest Jubileu este o imensă victorie a Coroanei și a întregii Românii” (Daniel Șandru, Alexandru Muraru).

Lansarea volumului va fi urmată de proiecția filmului documentar „Războiul Regelui”, povestea celui care a îndrăznit să-l înfrunte pe Hitler şi să schimbe soarta celui de-al Doilea Război Mondial: Mihai I al României.

Evenimentul de vineri, 16 decembrie, ora 16:00, de la Muzeul Unirii din Iași, este dedicat tuturor celor care sunt interesați de istoria recentă a României. Intrarea este liberă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.