EcoMedia 2016 “Innovative Strategies in Educational Activities” – a 11-a ediție a Conferinței Internaționale EcoMedia Europe s-a desfășurat în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie 2016 la Iași, organizată de Facultatea de Informatică din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, reprezentată de domnul decan Adrian Iftene, Colegiul Național de Informatică, Piatra Neamț, reprezentat de doamna profesor Elena Costrachevici, împreună cu Inspectoratul Școlar din județul Iași, reprezentat de domnul inspector Stelian Hadâmbu, și cu sprijinul generos al Primăriei Iași, reprezentată de domnul primar Mihai Chirica.
La buna desfășurare a conferinței o contribuție importantă au avut-o companiile partenere Amazon și Figshare și suportul deosebit oferit de agenția Travis Corporate & Events reprezentată de domnul Alin Pătru. Conferința EcoMedia este organizată anual de rețeaua educațională ecoMEDIAeurope a Comisiei Europene, reprezentată de domnii Erwin Bratengeyer și Herbert Eile. Edițiile anterioare s-au desfășurat în Austria, Belgia, Croația, Grecia, Lituania, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia și Turcia.
Cei aproximativ 200 de participanți (din care 60 din străinătate) – invitați, profesori și cercetători din Austria, Bulgaria, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Republica Moldova și România au avut un program foarte variat, care le-a permis atât dobândirea de noi cunoștințe și abilități, cât și imersiunea în societatea și cultura românească, printr-o foarte variată selecție de evenimente sociale asociate conferinței.
Chiar din prima zi participanții la conferință au manifestat un real interes pentru a cunoaște pe viu realitatea într-un liceu din România. Acest lucru a fost posibil datorită unei mobilizări foarte eficiente a colectivului profesoral de la Colegiul Național Costache Negruzzi, reprezentat de directorii Elvira Rotundu și Vasile Sorohan și profesorii Stelian Hadâmbu și Gianina Artenie. Aceștia au facilitat participanților la conferința EcoMedia vizitarea liceului – clasele, laboratoarele, cancelaria – și interacțiunea cu elevii și profesorii negruzziști. Feedback-ul participanților a fost deosebit: colegiul Negruzzi s-a dovedit din nou un punct de referință al învățământului românesc.
Activitățile conferinței au inclus sesiuni de prezentări, prin care participanții au aflat ultimele noutăți în ceea ce privește concepte ca Artificial Intelligence, New technologies in education and research, Science Education, Narrative pathways and inspirational education, Distance education, Digital Education, Engineering Education, Robotic Systems for Education de la lectorii invitați Marin VLADA, Adrian ADĂSCĂLIȚEI, Radu JUGUREANU, Erwin BRATENGEYER, Ovidiu GAVRILOVICI, Lára STEFÁNSDÓTTIR, Andreas RIEPL, Mike WESTLAKE, Mihai DIMIAN, Bernhard LÖWENSTEIN.
Sesiunile de informare și training s-au axat pe inovare și tradiție, inclusiv animații și robotică în procesul educațional – sesiunile conduse de Bernhard LÖWENSTEIN și Inga EIRÍKSDÓTTIR, sau elemente de colaborare, e-twinning și antreprenoriat prezentate de Dorin CĂLIN.
O atracție majoră a conferinței EcoMedia 2016 a fost includerea în program a sesiunilor de dezbatere și training de tip Pecha Kucha și Knowledge Café, care au adus în discuție idei, metode și tehnologii din domeniile Social Media in learning, e-learning, vocational activities, students’ motivation, online training courses, robotics for education, ICT and distance leaning, game based learning.
Evenimentele viitoare ale rețelei ecoMEDIAeurope se vor desfășura la Glasgow, Scoția – ediția a 12-a a conferinței EcoMedia, Kalamata, Grecia – academia de vară a rețelei și Tröllaskaga, Islanda – workshop.
Detalii mai multe despre conferință și imagini din timpul desfășurării acesteia sunt disponibile prin pagina web a conferinței, creată și întreținută de Diana Turnea (Facultatea de Informatică) – http://www.ecomediaromania.com/ și respectiv http://co-pics.com/ecomedia.
Organizatorii doresc să mulțumească și pe această cale tuturor participanților și persoanelor implicate în buna desfășurare a conferinței EcoMedia 2016, mai ales studenților voluntari fără ajutorul cărora conferința nu ar fi fost la fel de plăcută.