PRIME Iaşi, Asociaţia Studenţilor la Relaţii Publice şi Comunicare, organizează pe data de 8 decembrie, în Librăria Cărtureşti, din Palas Mall Iaşi, începând cu ora 16:00, cea de-a XVI-a ediție a proiectul PR Tea de Iaşi. Acest proiect presupune o întâlnire informală între studenții de la Comunicare și Relații Publice, Marketing sau Jurnalism, și un speaker specializat în domeniul Publicității și al PR-ului, într-un cadru informal și călduros, animat de arome de ceai.
Tema ediției este intitulată BOLD BUT NATIVE și va aborda, într-o manieră cât mai interactivă și facilă, conceptul de native advertising. Acest tip de promovare, abordat prea puțin din punct de vedere conceptual, se caracterizează prin faptul că se pliază pe specificul paginii pe care apare. Așadar, „bold but native” face referire la cele două mari beneficii pe care acest concept se bazează: pe de o parte, face posibilă transmiterea informațiilor dorite, intr-o manieră îndrăzneață, care iese în evidență și, pe de altă parte, livrează informații exacte, pe care cititorul le dorește, într-o manieră autentică.
Luând în considerare tema aleasă, invitatul este unul pe măsură. Se numește Mădălina Marica și este Brand Communication Director la Leo Burnett România. S-a specializat în ultimii 5 ani pe industria telecom din România, începând cu coordonarea campaniilor de comunicare Cosmote în cadrul Ogilvy România și fiind în prezent responsabilă de Telekom România, la agenția de publicitate la care lucrează. Mădălina are o experiență de 8 ani în comunicare și brand management, coordonând campanii din diferite sectoare de business pentru clienți competitivi precum Telekom, Philips, Mega Image, BRD, Piraeus Bank, Mars, Colgate Palmolive, Siemens, Bayer, Pfizer etc.
Pentru a putea savura un ceai cu aromă de native advertising, este necesară completarea formularului de înscriere disponibil aici.
Mai multe detalii și informații referitoare la înscrieri și eveniment găsiți pe conturile de Facebook și Instagram ale proiectului.
PRIME Iaşi este o organizaţie studenţească, nonguvernamentală, nonprofit, apolitică, bazată pe voluntariat, filială a PRIME România și membră ANOSR – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.