Cu acest prilej volumul Dor de Iași a fost declarat Cartea anului la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Duminică, 2 octombrie, ora 12.00, a avut loc festivitatea de premiere a Zilelor Recoltei Editoriale (29 septembrie – 2 octombrie, Parcul Copou, Iași), eveniment care a ajuns la ediția a IV-a și care a reunit edituri și reviste culturale editate la Iași, în cadrul unui târg de carte care s-a dorit un prilej de a semnala cele mai importante apariții editoriale ale anului 2016.
În cadrul decernării premiilor, volumul Dor de Iași. Imagini din Iașul vechi/ Images du vieux Iaşi/ Images of Old Iaşi, ediție îngrijită de Jil Silberstein, a primit unul dintre premiile cele mai importante ale târgului și anume titlul de Cartea Zilelor Recoltei Editoriale, ed. a IV-a, 2016. De asemenea, volumul menționat a fost declarat Cartea anului la Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Festivitatea de premiere a fost prezentată de directorul Casei de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”, Adi Cristi (organizatorul târgului) și de președintele comisiei de jurizare, Ioan Holban.
Volumul îngrijit de Jil Silberstein, Dor de Iași. Imagini din Iașul vechi/ Images du vieux Iaşi/ Images of Old Iaşi reprezintă o ediție trilingvă (română, engleză și franceză), care reunește vechi cărți poștale – peste 350 de documente, dintre care unele sunt rarisime, chiar unice. Proiect editorial de excepție, volumul a fost tipărit cu sprijinul Primăriei Iași.
Editura a fost prezentă în cadrul târgului cu o expoziție a noutăților editoriale din domeniul cărții academice pentru uzul publicului universitar (studenți, doctoranzi, profesori sau cercetători), precum și volume destinate publicului larg. Atmosfera culturală a târgului din Parcul Copou a fost completată de lansări de carte, inserţii muzicale sau scurte recitaluri de poezie.