Pentru al patrulea an consecutiv, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, Clubul Rotary Iași împreună cu Fundația CardioPrevent, membru al Forumului Naţional de Prevenție, invită comunitatea ieșeană la „Promenada Inimilor”. Proiectul presupune amenajarea unui traseu accesibil, ce îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare. Evenimentul are loc duminică 25 septembrie 2016, ora 10.00, pe traseul Copou (statuia lui Mihai Viteazu ) – Rond Agronomie – Parcul Copou și va fi urmat de un cros în parcul Copou. Acțiunea este organizată în parteneriat cu Rotary Club Curtea Domneasca, Rotary Club Iași 2000 şi Rotary Club Copou, rețeaua magazinelor PROFI și Fundația Română a Inimii.
„La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic. Unul din trei români suferă de hipertensiune arterială. Şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mişcarea zilnică este elementul central al optimizării modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?” spune Prof. Dr. Dan Gaiţă – membru în Consiliul de Conducere al European Heart Network.
Premiile pentru participanti vor fi acordate de susținatorii evenimentului – Terapia – a SUN PHARMA Company – ArtroFlex și Quatro Distribution Iași.
„Activitatea fizică regulată ne poate scădea riscul cardiovascular, fiind benefică la orice vârstă” menționează Prof. Dr. Florin Mitu, fost Preşedinte al Clubului Rotary Iași.
„În calitate de club organizator este o mândrie sa depunem tot efortul necesar pentru ca acest eveniment să capete un ecou important in mediul ieșean. Cei patru președinți ai Cluburilor ROTARY din IAȘI, continua tradiţia menţinerii orașului nostru pe harta celor care s-au implicat în sprijinirea programului de prevenție al bolilor cardiovasculare. In fiecare an, de Ziua Mondială a Inimii, colegii medici cardiologi din cele patru cluburi, sprijiniți de medici rezidenți au inițiat programe de prevenție și prezentare a riscurilor pe care le reprezintă bolile cardiovasculare. La succesul manifestării noastre, contribuie atât membrii ROTARACT si INTERACT ai celor patru cluburi cât si studenți din anii terminali de la Universitatea de Medicină ”Gr.T. Popa” din Iași” precizează Mihai Moroșanu, Preşedinte al Clubului Rotary Iași 2016-2017.
Programul a fost inţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi implementat deja în peste 10 ţări europene. „Promenada Inimilor” a avut un succes răsunător şi printre români. În România, programul a fost lansat în 2013, în ultimii ani participând mii de persoane din 25 de orașe în lupta bolilor cardiovasculare.