Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași anunţă vernisarea expoziţiei Criminali și salvatori în memoria supraviețuitorilor Pogromului de la Iași, care va avea loc marți, 28 iunie 2016, ora 11, în spaţiul Bibliotecii Centrale Universitare (str. Păcurari, nr. 4, etajul 1).
Expoziţia se înscrie în ciclul de manifestări destinate să comemoreze victimele atrocităților comise împotriva populației evreiești din Iași, în perioada 28-29 iunie 1941. Pogromul din Iași constituie o acțiune de exterminare a unei comunități iudaice, care s-a desfășurat sub acoperirea unor dispoziții emise de autoritățile statului român. Acest masacru, în urma căruia și-au pierdut viața peste 10.000 de persoane, a schimbat brutal și ireversibil profilul demografic, social, economic și cultural al orașului.
Amploarea violențelor se explică și prin implicarea sau complicitatea unor civili români. Deși mai puțin numeroși, au existat și cetățeni dornici să salveze viețile concitadinilor evrei. Supraviețuitorii au păstrat peste timp amintirea vie a acestor gesturi de profund umanism, iar expoziția pe care o organizează Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași urmărește să aducă în atenția publicului aceste mărturii, prin intermediul unor lucrări istorice, scrieri memorialistice sau periodice aflate în patrimoniul instituției.
Expoziția poate fi vizitată până vineri, 8 iulie.
Vă așteptăm marți, la ora 11, la vernisajul expoziției susținut de prof. univ. dr. Bogdan Maleon, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași.