Asociația Central Europeană de Studii Canadiene a acordat doamnei prof. univ. dr. Corina Panaitescu, profesor la Catedra de Limba și Literatura Franceză a Facultății de Litere și director al Centrului de Studii Canadiene din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Diploma de merit, ca recunoaștere a remarcabilei sale contribuții aduse la dezvoltarea studiilor canadiene în Iași și în România.
Pe lângă activitatea de predare a cursurilor de literatură și civilizație canadiană, prof. Corina Panaitescu a coordonat zeci de teze de licență și de disertație ṣi a făcut parte din comisiile de îndrumare ṣi de susținere a unui mare număr de teze de doctorat în studii canadiene la Universitatea din Iași și la alte universități din țară.
În calitate de cercetător, prof. univ. dr. Corina Panaitescu a coordonat un important proiect de cercetare, finalizat în 2011 cu publicarea ,,Dicționarului de francofonie canadiană”, lucrarece oferă o imagine complexă a societățiifrancofonecanadieneși care reprezintăun instrument de lucru de bază pentru studenți,cercetători, profesorispecialiștiînstudiicanadiene, precumși un important suportinformativ (primul de acest gen în limba română pe plan național și internațional) pentru românii francofoni din România și din Canada.
Pe lângă activitatea de cercetare, Centrul de StudiiCanadiene de la Iași, coordonat de prof. univ. dr. Corina Panaitescu, s-a remarcat și prin organizarea a numeroase evenimente științifice: Colocviul „Regards sur le Québec” (în 2008), secțiunea dedicată studiilor canadiene în cadrul Colocviului internațional <<Journées de la Francophonie>>, organizat în fiecare an la Iași, dezbateri, lansări de carte, conferințe susținute de profesori și scriitori canadieni ce s-au desfășurat în colaborare cu Ambasada Canadei în România.