Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, Departamentul de Cercetare, Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene organizează Conferința internațională „Dezvoltare Internațională și Democratizare”, Ediția a III-a, Iași, 10-11 Decembrie 2015.
Call for Contributions
Organizatori
Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene și Departamentul de Cercetare din cadrul Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, organizează la Iași, în perioada 10-11 Decembrie 2015, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale de științe politice – „Dezvoltare internațională și democratizare”. Conferința va avea și alți co-organizatori, parteneri media sau finanțatori, care vor fi anunțați până la data debutului efectiv a evenimentului din luna decembrie.
Format
Conferința încurajează schimbul de idei și teme interdisciplinare între participanți, prin contribuții noi, studii de caz, abordări teoretice etc. Scopul manifestării este acela de a susține și încuraja dezbaterea academică, precum și de a crea rețele de cercetare la nivel național între studenții, doctoranzii sau specialiștii interesați de subiectele conferinței Formatul evenimentului va cuprinde două secțiuni distincte dedicate atât studenților și masteranzilor, cât și una care va aprofunda temele și preocupări puse în discuție de către doctoranzi, post-doctoranzi, cercetători, specialiști sau cadre didactice. De asemenea, în funcție de numărul participanților, diversitatea temelor și propunerile acestora, se pot vor putea organiza paneluri și workshop-uri tematice; detaliile vor fi anunțate în timp util.
Grup țintă
Studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători, specialiști în științe politice, relații internaționale și studii europene, sociologie, istorie, studii culturale, jurnalism, antropologie politică, geografie socială sau politică etc.
Tematică și subiecte
Tema conferinței se circumscrie unei arii de preocupări actuale din științele politice, într-un context internațional și regional supus unor provocări majore. Privite global, studiile de dezvoltare internațională analizează transformările sociale, politice si economice implicate în dezvoltare şi probleme cheie precum globalizarea, inegalitatea, sărăcia, relațiile de gen sau degradarea mediului. Privită la nivel regional, dezvoltarea internațională a revenit pe agenda internațională datorită unor noi zone de conflict care au destabilizat areale largi din Europa, Africa de Nord sau Orientul Mijlociu. În acest context, contribuțiile, analizele și observațiile dedicate unor subiecte actuale sunt binevenite. În aceeași măsură, noi abordări teoretice și metodologice privind studiile de dezvoltare internațională sunt încurajate. Atât dimensiunea teoretică, cât și cea empirică vor beneficia de o atenție sporită din partea organizatorilor.
De asemenea, procesele de democratizare au început să fie o preocupare constantă pentru domeniul științelor politice odată cu evoluția decolonizării și, mai ales, cu descentralizarea puterii centrale în multe state din Asia, Africa sau America de Sud, acolo unde modernitatea și consecințele ei deveneau o realitate cotidiană. Din punct de vedere istoric, studiile referitoare la tranziția democratică nu au privit democrația ca pe un întreg coerent și singular, ci mai degrabă ca un set de instrumente necesar pentru a observa diferite instituții cheie, ceea ce a dus la clivaje sociale și politice care au creat crize politice și instituționale în momente diferite ale perioadei postcomuniste. Anii 90, cu provocările lor instituționale, civile și internaționale, au adus acest subdomeniu într-o nouă paradigmă, plasându-l în zona studiilor latente, cu unele excepții geografice. În ultimii ani, însă, pe fondul unor schimbări de regim violente sau pașnice din diferite regiuni ale globului, studiile privind democratizarea traversează o nouă abordare.
Așadar, manifestarea încurajează dezbaterile privind diverse teme ce pun în discuție dimensiunea științifică a dezvoltării internaționale și a democratizării, prin apelul la discutarea bazelor teoretice și metodologice ale domeniilor respective. Studiul comparativ al diferitelor fenomene circumscrise dezvoltării și democratizării, centrate pe analiza privind crearea, dezvoltarea și interacțiunea instituțiilor democratice sunt, de asemenea, încurajate. Sunt, totodată, încurajate contribuțiile care explorează temele și subiectele enunțate mai sus într-o varietate de contexte istorice și geografice, din perspectiva științelor politice și umaniste.
Așteptăm contribuții care să se referă la teme precum, și nu numai:
- UE și dezvoltarea internațională
- Transformări și provocări în Europa de Est
- Drumul Republicii Moldova între democratizare și dezvoltare
- Ucraina și procesul democratic
- E-guvernare, e-participare, e-democrație
- Politici publice ca instrumente ale democratizării și dezvoltării
- Constituționalism, parlamentarism și forme de guvernare
- UE: instituționalism și guvernare globală
- Revoluții și schimbări de regim în Orientul Mijlociu
- Alegeri și reforme politice în Balcanii de Vest
- ONU și procesele de democratizare
- Sisteme electorale – probleme, proiecte și reforme
- Interese și inegalități în societatea postmodernă
- Minorități naționale și mecanisme de participare politică
- Partide politice și grupuri de presiune ca actori ai schimbării
- Lumea multipolară și dezvoltarea internațională
- Multiculturalism, cunoaștere și educație ca procese de democratizare
- Economie și reindustrializare în zone post-conflict
- Relații de gen în societatea post-industrială
- Refugiați, migrație și fenomene asociate în UE
- Globalizarea și mediul înconjurător
- Noi direcții teoretice în studiile de democratizare și dezvoltare
- Sărăcie și politici anti-sărăcie în Sudul Global
- Naționalism și etnicitate
- Securitate umană
- Terorism și vulnerabilități ale lumii post-moderne
- Dezvoltare și democrație în bazinul Mării Negre
Depunerea rezumatelor
Participanții interesați trebuie să trimită un rezumat de 300 de cuvinte și un scurt CV la adresa political.science.uaic@gmail.com până la data de 15 noiembrie 2015.
Rezumatele trebuie să fie scrie în format Word (doc., .docx) sau PDF cu informații, în această ordine:
- Autor(i), b) afiliere, c) adresă de e-mail, d) titlul lucrării, e)Rezumat.
Autorii propunerilor acceptate vor fi anunțați până la data de 22 noiembrie 2015.
Comitetul științific:
Propunerile vor fi evaluate de către un comitet științific, exclusiv pe baza standardelor și a meritelor academice:
Prof. dr. Nicu GAVRILUȚĂ, Decan al Facultății de Filosofie și Științe Social Politice
Conf. dr. Conțiu ȘOITU, Prodecan activitate de cercetare – Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, Director al Departamentului de Cercetare
Prof. dr. George POEDE, Prodecan activitate didactică – Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice
Conf. dr. Virgil STOICA, Directorul Departamentului de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene
Cercet. dr. Alexandru MURARU, Coordonator al proiectului conferinței
Lect. dr. Simona VRÂNCEANU
Lect. dr. Diana MĂRGĂRIT
Lect. dr. Ovidiu GHERASIM-PROCA
Lect. dr. Ana Maria ANDRONACHE
Lect. dr. Bogdan MIHĂILESCU
Lect. dr. Corina BARBAROS
Lect. dr. Silviu GRECU
Important:
Există posibilitatea ca lucrările conferinței să fie publicate într-un volum colectiv.
Organizatorii nu percep taxe de participare. Cheltuielile de cazare și masă vor fi suportate de către organizatori în limita fondurilor disponibile. Cheltuielile de transport nu vor putea fi decontate de către organizatori și sunt exclusiv în sarcina participanților.