Filarmonica „Moldova” Iași, în parteneriat cu Deutsches Kulturzentrul din Iași anunță concertul vocal-sinfonic „A celebration with Beethoven”, organizat ]n cadrul proiectului ACHTUNG KLASSIK!
Cea de a 74-a stagiune de concerte a Filarmonicii Moldova Iași debutează vineri, 25 septembrie 2015, ora 19, la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă.
Programul serii va cuprinde două capodopere din creația lui Ludwig van Beethoven: Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră în mi bemol major, op. 73, „Imperialul” și Simfonia a IX-a în re minor, op. 125.
Evenimentul se va derula sub bagheta maestrul Martin Fischer-Dieskau (Germania), dirijor de mare reputaţie în viața muzicală internațională.
Concertul se va desfășura cu participarea specială a pianistei Manon Fischer Dieskau (Germania) și a patru importanţi solişti lirici: Andreea Novac, Andrada Roșu, Marius Vlad Budoiu și Cristian Hodrea.
Biletele sunt puse în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii „Moldova” Iași, str. Cuza Vodă nr. 29 (luni–vineri, 1000-1300; 1700-1900).
Sunt valabile abonamentele cu nr. 1
Relații la tel. 0332-882.025