Până pe 17 august 2015 are loc Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenţi, un proiect online de recrutare adresat studenților și masteranzilor care finalizează studiile și vor să se angajeze în această vară. La ediția din acesta vară a Târgului Virtual Hipo pentru Absolvenți participă 36 de companii din domenii variante. În perioadă 15 iunie – 31 iulie, au fost înregistrate 150.000 de vizite pe platformă dedicată evenimentului virtual, iar în ceea ce privește orașele din care a fost accesat evenimentul acestea sunt: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov.
Care sunt salariile cu care sunt remunerați studenții la primul lor job?
În urmă studiului realizat de Hipo.ro privind Piață forței de Muncă în 2015 a reieșit că 39% dintre absolvenții promoțiilor anterioare au declarat că la primul job full-time au avut un salariu net cuprins între 150 și 250 Euro, 23% dintre ei între 250 – 350 E, în timp ce 19% au avut salarii peste 350 E, iar 16% salarii sub 150 E.
În plus, tinerii primesc din partea companie o serie de alte extrabeneficii, printre care cele mai frecvente sunt: zilele de concediu, bonurile de masă, asigurările medicale, training-uri și cursuri de specializare, burse de studiu, vacanțe plătite.
Care sunt planurile de recrutare ale companiilor în 2015?
Conform informatilor extrase din Raportul Hipo.ro privind Piața forței de Muncă în 2015, peste 70% dintre tinerii care sunt selectați pentru un internship/trainee primesc propuneri în vederea ocupării unei poziții permanente în cadrul companiei la finalul programului.
În cadrul Târgului Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți, candidații pot găsi peste 600 de joburi full-time și programe de recrutare pentru tineri, la care pot aplică direct cu CV-ul de pe Hipo.ro, din față calculatorului. Companiile sunt dornice să primească în echipele lor oameni noi, pregătiți din punct de vedere academic și entuziaști. Iată ce spune reprezentantul uneia dintre companiile participante la acest proiect:
„În acest moment ne dorim extinderea echipei cu noi colegi, foarte buni cunoscători de limbi străine (italiană, engleză, spaniolă, rusă, germană, portugheza, limbi nordice) și îi invităm, pe cei care-și doresc să se alăture unei echipe profesioniste și entuziaste, să ne cunoaștem și să explorăm împreună posibilitatea unei colaborări fructuoase. Vor avea ocazia să descopere că pentru Besedo echipa este pe primul plan, iar în acest sens sperăm că viitorii noștri colegi să descopere aceleași valori care până acum ne-au purtat cu succes să fim prezenți cu sedii pe trei continente” – Alina Iosub, Office Manager Besedo România, Iași office.
Mai multe informaţii despre Târgul virtual Hipo.ro pentru Absolvenţi sunt disponibile 24h din 24h, pe site-ul proiectului, până pe 17 august.