Vă invităm la Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, Ediţia a XLI-a, organizat de Catedra de Literatură română „G. Ibrăileanu” a Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, între 7-8 mai 2015.
Deschiderea lucrărilor Colocviului va avea loc joi, 7 mai 2015, ora 11:00, în Sala Senatului Universităţii, iar comunicările pe secţiuni se vor desfăşura joi, 7 mai, între orele 16:00-19:00 şi vineri, 8 mai, între orele 09:00-12:00 în Amfiteatrul III. 11 şi în sălile „G. Ivănescu” şi „Al. Dima” (corp A, et. II).
Partenerii acestei manifestări ştiinţifice sunt Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Editura Timpul, Editura Polirom şi Primăria Municipiului Iaşi.
Cele mai bune comunicări studenţeşti vor fi publicate în revista Studii eminesciene, publicaţie întemeiată în 1980, de regretatul Profesor Dumitru Irimia, sub titlul Caietele Eminescu, iar din 2004, Studii Eminesciene.
Revista este publicată la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, ISSN: 1584-692X şi a ajuns anul acesta la al XI-lea număr; colectivul de redacţie este alcătuit din Prof. dr. Lăcrămioara Petrescu (coordonator) şi Asist. dr. Ilie Moisuc (redactor).