Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi organizează începând de luni, 30 martie a.c., ora 18:00 un set de cursuri despre fotografie. Acestea vor fi conduse de Dan Mititelu, cunoscut fotograf ieșean.
Cursul va consta în 20 de întâlniri de câte două ore, care vor avea loc în fiecare zi de luni şi joi, în intervalul orar 18:00-20:00. Pentru cele 40 de ore, participanţii vor scoate din buzunar doar 100 de lei. Cei interesaţi se pot înscrie doar marţi, 31 martie a.c. şi mierecuri 1 aprilie a.c. între 18:30 şi 20:00. Alte informaţii şi condiţiile de înscriere le puteţi găsi la: http://dan-mititelu.ro/teme și https://www.facebook.com/events/1569488266649596.
Evenimentul este la cea de a XXIII-a ediţie. Cele anterioare au reunit 635 de persoane interesate de arta fotografiei. Participarea la prima întâlnire a cursului fotografic este gratuită. Sediul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” se află în Iaşi, b-dul „Carol I”, Parcul Copou (tel.: 0232-26.75.47).
Prelegerile sunt ilustrate cu peste 1.000 de planşe tehnice şi fotografii ale unor autori clasici şi contemporani. La sfârşitul modulului participanţii nu vor sunţine niciun examen, dar nu vor primi nici diploma de merit.