BCU „M. Eminescu” Iaşi recrutează voluntari pentru Colocviul Naţional de Biblioteconomie „Biblioteca şi bibliotecarul Mileniului III”

sigla eveniment BCU IasiBiblioteca Centrală Universitară  „Mihai Eminescu” Iaşi  recrutează zece studenţi care doresc să se implice, în perioada 6-8 noiembrie 2014, în organizarea Colocviului Naţional de Biblioteconomie „Biblioteca şi bibliotecarul Mileniului III”, care va avea loc cu prilejul Zilelor Bibliotecii.

Cei selectaţi vor lucra alături de echipa de organizare în perioada premergătoare evenimentului, precum şi în timpul acestuia. Abilităţi de comunicare, disponibilitatea, seriozitatea, lucrul în echipă, abilităţi de utilizare a computerului reprezintă avantaje în selecţia candidaţilor.

Beneficii

Toţi cei selectaţi vor fi parte a echipei care organizează unul dintre cele mai importante evenimente culturale şi de profil din regiune si vor primi adeverinţe de voluntariat.

Dacă te interesează să faci parte din echipa BCU, trimite cv-ul tău până cel târziu la data de 15 octombrie 2014, pe adresa bcumeiasi@gmail.com, cu subiectul „voluntar”.

Persoanele selectate vor fi contactate personal în perioada 17-24 octombrie 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published.