România și-a desemnat noii Delegați de Tineret la Organizația Națiunilor Unite

România și-a desemnat noii Delegați de Tineret la Națiunile Unite pentru mandatul 2014-2015: Bianca Dragomir și Luca Ciubotaru.

 

Delegate3[1]Mandatul celor doi delegaţi presupune reprezentarea intereselor tinerilor din România în cadrul Organizației Națiunilor Unite, atât la cea de a 69-a sesiune a Adunării Generale de la New York, din octombrie, cât și în cadrul lucrărilor Comisiei pentru Dezvoltare Socială, din luna februarie 2015. În afara deplasărilor la ONU, cei doi vor realiza consultări cu tinerii din țară, implicându-se în evenimente referitoare la problematici de tineret, dar și organizând întâlniri cu tinerii români, prin care să promoveze Agenda de Dezvoltare post-2015 a Națiunilor Unite și alte priorități.

Programul Delegat de Tineret la ONU a debutat în România în 2006, sub egida Ministerului Tineretului și Sportului și a Ministerului Afacerilor Externe, țara noastră fiind una dintre cele aproximativ 30 de state membre ONU, din totalul de 193, care susțin această inițiativă. Scopul programului este de a antrena tinerii cu potențial, cu vârste între 18-25 ani, în activitatea celui mai mare for decizional global și de a-i mobiliza în activitățile de tineret din țară.

Procesul de selecție a Delegaților, Bianca Dragomir și Luca Ciubotaru, s-a realizat la nivel național: după preselecția ce a constat într-un concurs de dosare, cinci băieți și cinci fete au ajuns în etapa semifinală – un interviu de grup unde și-au expus experiența academică, profesională și din spațiul civic și motivația de a reprezenta tinerii din România. Totodată, panelul le-a testat cunoștințele legate de ONU și de problematici și politici de tineret. Finala a constat în discursuri pe teme propuse de juriu, dezbateri și răspunsuri punctuale la întrebări legate de prioritățile ONU. Toate etapele s-au desfășurat în limbile engleză și franceză, limbi oficiale ale Națiunilor Unite.

Juriul a fost format din reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, ai Ministerului Afacerilor Externe, UNICEF România, Organizația Internațională a Francofoniei și foști Delegați de Tineret la ONU. Au fost prezenți ca observatori reprezentanții unor structuri federative de tineret precum USR, ANOSR, FTR, CTR ș.a.

Cei doi tineri își vor prelua mandatul de la delegații din 2013-2014, Eliza Chirilă și Cosmin Chiriță, alături de resursele și informațiile rezultate din mandatul anterior: cele două rezoluţii ONU,  pe tineret și pe tema familiei şi pe educație financiară pentru tineri la care foştii delegaţi au contribuit, baza de date a partenerilor şi tinerilor întâlniţi în turul naţional din 12 oraşe, platforma Facebook transformată în platformă de informaţii şi oportunităţi pentru tineri.

 

Luca Ciubotaru este masterand, absolvent al promoției 2014, Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și student în an terminal al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul aceleiași universități. Luca este președinte fondator al Asociației Studenților la Drept a universității ieșene.  În activitatea sa din ultimii 5 ani se numără implicarea în diverse activități de voluntariat, experiențe naționale și internaționale printre care o bursă de studiu la Universitatea Paris 13 Sorbona, rezultate importante la concursuri de procese simulate și vizite instituționale la principalele instituțiile europene.


Bianca Dragomir
și-a finalizat studiile de licență și master la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Este pasionată de dezbateri academice, cu performanțe remarcabile la nivel național și internațional. Bianca are o amplă experiență în a antrena alți tineri în exercițiul dezbaterii, lucrând ca trainer în România, Iordania, Tailanda, Kirghistan, Irlanda, Turcia. În ultimii ani, a implementat în cadrul ARDOR (Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică) proiecte educaționale pentru studenții din România, dar și pentru tineri din comunități vulnerabile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.