În perioada 27-30 iunie 2014, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, împreună cu Asociația Studenților la Drept au organizat sesiunea internațională de instruire „Introduction to International Moot Court”.
La acest eveniment au luat parte 21 de studenți la drept din cadrul a patru centre universitare: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.
Deschiderea evenimentului a avut loc vineri, 27 iunie, la aceasta participând dl. lect. dr. Septimiu Panainte – Prodecan al Facultății de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dl. conf. dr. Sergiu Băieșu – Decan al Facultății de Drept, Universitatea de Stat din Chișinău, dl. lect. dr. Igor Sevcenco, reprezentant al Facultății de Drept, Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și domnii lect. dr. Ion Dănoi – Prodecan al Facultății de Drept și lect. dr. Corneliu Vrabie, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți.
După sesiunile de instruire de sămbătă și duminică (28 și 29 iunie), susținute de Teodora Oprea, Președinte al Asociației Level Iași, a urmat o serie de procese simulate în materia dreptului internațional public. Juriul acestor simulări a fost format pe lângă cadrele didactice mai sus amintite și din lect. dr. Emanoil Mogîrzan, lect. dr. Alina Gentimir, asist. dr. Horia Țiț și asist. dr. Vlad Vieriu, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Sesiunea de instruire a reunit și liderii grupurilor locale ale Asociației Europene a Studenților în Drept (ELSA): Iași, Chișinău, Bălți și Cahul, ultimele trei, recent înființate, constituind rețeaua ELSA Republica Moldova.
Scopul acestui prim eveniment de acest fel, a fost cel de a încuraja, forma și susține viitoarele echipe ale celor patru centre universitare în obținerea de performanțe în cadrul competițiilor internaționale de procese simulate adresate studenților pe tărâmul Dreptului Internațional Public, Dreptului European, Dreptului comerțului internațional, Drepturilor Omului.
Asociația Studenților la Drept a (ASD – UAIC) a fost fondată în luna martie 2014 la inițiativa reprezentanților studenților, având ca principal scop reprezentarea, susținerea și dezvoltarea comunității studenților Facultății de Drept Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.