Absolvenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași își dau întâlnire sâmbătă, 21 iunie, de la ora 17.30, în fața corpurilor A și B pentru a sărbători finalizarea studiilor prin Marșul Absolvenților. Studenții vor porni împreună către pietonalul Ștefan cel Mare unde se vor întâlni cu absolvenții celorlalte patru universități ieșene.
Aceștia vor fi felicitați de rectorii universităților în care au studiat și de autoritățile locale, urmând să se îndrepte către Palatul Culturii pentru a se bucura de absolvire alături de Jethro Tull, una dintre cele mai influente trupe rock din toate timpurile. Concertul cu trupa britanică este organizat de Primăria Municipiului în cadrul Festivalului Internațional al Educației (FIE).
Tot în cadrul Festivalului Internațional al Educației, organizat în perioada 20 – 29 iunie, studenții se pot bucura de o serie de activități variate, precum Colocviul „Iașii Teodorenilor”, „Lectură în hamac”, expoziții și lansări de carte, Festivalul Internațional de Poezie, spectacole de muzică și dans, teatru, expoziții de arte vizuale.