Îţi place literatura şi mai ai şi câţiva prieteni pricepuţi? Veniţi împreună la Cupa Devoratorilor de Literatură – primul concurs de cultură literară din Iaşi.
Quiz Iași în colaborare cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Muzeul Literaturii Române Iaşi organizează sâmbătă, 31 mai 2014, de la ora 15:00, la Galeriile Pod-Pogor (Muzeul Literaturii Române, str. Vasile Pogor nr. 4) Cupa Devoratorilor de Literatură.
Competiţia va conţine 40 de „enigme” despre romane celebre și scriitori consacraţi. Pentru dezlegarea fiecărei enigme se dă câte un minut de gândire. În cadrul competiţiei se vor înfrunta echipe de maxim patru jucători.
Intrarea este liberă, participarea – gratuită.
Câștigătorii vor primi premii în cărţi oferite de Editura Adenium şi Editura Polirom.
Înscrierile se pot face pe pagina evenimentului.