Este avortul un lucru bun? Care sunt consecinţele avortului? Toate acestea dar şi multe altele le vom afla de la echipa ASAFFI, care va argumenta pro şi contra întreruperii sarcinii. Dezbaterea va avea loc marţi, 13 mai, ora 20:00, în amfiteatrul D1 al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”.
După multe alte dezbateri precum “Legalizarea prostituţiei”, “Sinuciderea asistată”, “Desfiinţarea televiziunii de stat”, “Fumatul în spaţii publice pro sau contra” sau “Pedeaspa cu moartea între contestare şi acceptare”, ASAFFI îşi uneşte forţele pentru a dezbate o nouă temă, “Avortul – între acceptare şi contestare”.
Mai mult decât atât acest proiect face parte dintr-o săptămână specială pentru ASAFFI, deoarece echipa sărbătoreşte 6 ani de activitate, 6 ani în care ideile au fost nelipsite, mobilitatea atotprezentă iar faptele edificatoare.
În timp ce juriul va delibera echipa câştigătoare, 5 persoane din public vor fi provocate la a susţine un discurs spontan pe o temă aleasă prin tragere la sorţi. Scopul? Îmbunătăţirea aptitudinilor de public speaking dar şi a argumentării coerente în ideea de a susţine propriile opinii. Atmosfera va fi întreţinută de frânturi de amuzament oferite de cei mai curajoşi participanţi ce vor răspunde provocării.