BVB Invest Quest – FEAA, UAIC Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a fost pe 9 aprilie 2014 gazda seminarului educațional cu tematică bursieră „Bursa – un mecanism simplu si accesibil pentru investiții”, organizat de Bursa de Valori București, în colaborare cu societatea de servicii de investiții financiare ESTINVEST SA și sub patronajul onorific al Autorității de Supraveghere Financiară.

La seminar au participat din partea instituțiilor organizatoare Călin Macedon – Director Direcția Operațiuni BVB, Lucian Isac – Director General ESTINVEST, Emanuela Bodaș și Marcel Murgoci – directori EstInvest, care, alături de reprezentanții facultății, profesorii Vasile Cocriș și Silviu Ursu, au împărtășit experiența acumulată pe piața de capital unui număr de peste 150 de studenți ai programelor de studii “Finanțe și Bănci”, “Bănci și Piețe Financiare”, “Finanțe-Asigurări” și “Finance and Risk Management”, organizate de Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor la nivel de licență și de masterat.

„Numărul mare al studenților care au răspuns invitației noastre la acest seminar interactiv ne-a convins că mulți dintre cursanții F.E.A.A sunt interesați de bursă, de investițiile pe piața de capital și tranzacționarea acțiunilor companiilor românești, participanții având șansa ca, alături de brokeri și reprezentanți ai BVB să acumuleze informații economice utile și să-și crească nivelul de cultură financiară. Am fost plăcut surprinși să constatăm că sub îndrumarea unor profesori entuziaști, studenții au devenit pasionați de domeniul bursier, astfel încat am stabilit, împreună cu domnul Silviu Ursu și cu aprobarea conducerii facultății, ca acest seminar să fie urmat de o colaborare cu societatea noastră, având în plan organizarea periodică a unor seminarii cu grupe de studenți, pe teme specifice. Asteptăm studenții din Iași să-și testeze în perioada următoare inteligența investițională într-un concurs de tranzacționare cu premii și le urăm mult succes!“ (Lucian Isac, Director General ESTINVEST)

Evenimentul se înscrie în proiectul educațional de referință – BVB Invest Quest, un concurs de tranzacționare virtuală pe platforma online administrată de Bursa de Valori București – ARENA XT, care se desfășoară în perioada aprilie – iunie 2014. Participanții la concursul de tranzacționare virtuală BVB IQ vor avea la dispoziție o sumă virtuală de 30.000 lei pe care o vor putea investi în acțiunile celor mai lichide 15 companii listate la BVB. Competiția educațională de tranzacționare online se va desfășura în condiții de tranzacționare ce vor replica condițiile din piața reală și este dedicată persoanelor peste 18 ani, interesate de funcționarea pieței de capital și de realizarea unei investiții în baza unei bune înțelegeri și a informării prealabile.

Înscrierile la concurs și mai multe informații despre proiectul BVB Invest Quest se găsesc pe site-ul oficial: iq.bvb.ro

 bannere Estinvest 2-750x450

Leave a Reply

Your email address will not be published.