British Documentary, ediţia a IV-a: Ziua 4

Sfarsitul jocului
Sfârșitul jocului/ Endgame
Peter Travis, 101 min, 2010

În perioada 18 martie – 8 aprilie 2014, British Council organizează la Iaşi cea de-a patra ediție a proiectului „British Documentary”. Proiecțiile celor 10 filme documentare incluse în programul acestei ediţii au loc la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iaşi. Cea de-a patra seară de documentare, de vineri, 28 martie 2014, surprinde jocurile de culise care au încropit relaţiile internaţionale dintre Marea Britanie şi Africa de Sud. Proiecţia va începe la ora 19.30. Filmul este subtitrat în limba română, iar intrarea este liberă, în limita locurilor existente.

 

Regizorul filmului „Vantage Point”/„Fiecare vede altceva”, Peter Travis i-a distribuit pe William Hurt și pe Chiwetel Ejiofor în „Sfârșitul jocului”, un thriller politic grandios ce spune povestea conversațiilor secrete ce au dus la sfârșitul apartheid-ului, precum și cea a personajelor cheie care au riscat totul pentru a face ca lucrurile să se întâmple în Africa de Sud a anului 1985. Filmul explorează relația emoțională care se dezvoltă între Willie Esterhuyse și președintele Thabo Mbeki, două nume importante în istoria apartheid-ului. Acest documentar cu accente dramatice înfățișează pentru prima dată curajul eroilor necunoscuți în discuțiile cruciale cu Marea Britanie. În pofida tuturor posibilităților, prin discuții voalate, piedici și revelații, aceste conversații secrete reușesc inimaginabilul – să facă loc unei încrederi fragile între două partide aflate în conflict.

 

Documentarele prezentate au fost incluse în selecţia Festivalului de Film Documentar Grierson din Marea Britanie. Ca și în edițiile precedente, temele abordate variază de la moartea legendei muzicii John Lennon, la conversațiile secrete care au dus la sfârșitul apartheidului în Africa de Sud, la fizica modernă și cosmologie şi până la revolte și aspecte ale politicii din Marea Britanie.

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.